Am lansat platforma Inițiativa pentru o Justiție Curată – JUSTITIECURATA.RO

IJC-LogoFreedom House România, Expert Forum și Centrul Român de Politici Europene au lansat platforma online a coaliției Inițiativa pentru o Justiție Curată (IJC) – www.justitiecurata.ro.

Această platformă va centraliza luările de poziție și reacțiile rapide ale coaliției, evenimentele și publicațiile sale, precum și investigații media și monitorizarea în timp real a achizițiilor publice din mai multe județe, între care Constanța, Vrancea, Galați, Neamț, Gorj, Iași și Satu Mare.

Inițiativa pentru o Justiție Curată este un aliat puternic și de încredere în lupta contra corupției. A fost lansată în 2007 de şapte ONG-uri. Din 2011 Freedom House Romania si Expert Forum și-au asumat organizarea acțiunilor IJC, iar din 2014 CRPE s-a alăturat acestor eforturi.

IJC exprimă public poziții de fiecare dată când statul de drept este amenințat ori reforma justiției e pusă sub semnul întrebării și își propune să:

  1. faciliteze schimbul de bune practici în rândul magistraților și a factorilor de decizie publică;
  2. îmbunătățească informarea publicului general cu privire la funcționarea și independența justiției și la celelalte valori fundamentale ale unui stat de drept;
  3. aibă un rol de watchdog referitor la funcționarea sistemului judiciar, sprijinind îmbunătățirea acestuia prin analize, reacții publice și formulare de politici publice;
  4. conceapă și să aplice instrumente de cercetare și avertizare timpurie în zone vulnerabile pentru justiție, statul de drept și administrația publică centrală și locală.

Platforma www.justitiecurata.ro face parte din proiectul Dezvoltarea coaliției „Inițiativa pentru o Justiție Curată”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014

logos


Susține EFOR

Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.