Cazul ŞOVA – Parlamentul continuă politica arbitrară privind încuviinţarea cererilor DNA

Prin decizia de astăzi, Senatul României l-a pus mai presus de lege pe senatorul Dan Şova, în dispreţul unor decizii ale Curţii Constituţionale. Senatorii continuă astfel politica arbitrară, lipsită de criterii obiective, privind încuviinţarea cererilor DNA, în ciuda angajamentelor publice luate la începutul anului de liderii celor mai importante partide parlamentare. În acelaşi timp, ne exprimăm ···

Scrisoare deschisă privind lipsa de transparență în reformarea legilor electorale

În atenția domnului Mihai Voicu, președinte al Comisiei comune pentru legile electorale, doamnei Gabriela Podașcă, vicepreședinte al aceleiași Comisii parlamentare, domnului Eugen Nicolicea, președinte al subcomisiei pentru Legea alegerilor parlamentare Scrisoare deschisă Noi, organizațiile grupate în campania Politică fără Bariere, suntem obligate să constatăm dispariția, în ultimele două luni, a transparenței și deschiderii din procedurile de lucru ···

Conferința de închidere a proiectului „Susținerea confiscării extinse și recuperării prejudiciului în România”

Joi, 14 mai 2015 a avut loc conferința de încheiere a proiectului Susținerea confiscării extinse și recuperării prejudiciului în România, proiect de amploare desfășurat de Freedom House România, în parteneriat cu Expert Forum, Consiliul Superior al Magistraturii,Ministerul Justiției, Ministerul Public, Direcția de Investigație a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Ministerul Justiției ···

Transparența alegerilor nu este opțională

Expert Forum (EFOR), în parteneriat de Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) și alături de alte patru organizații neguvernamentale și 13 observatori internaționali a transmis Comisiei parlamentare pentru legi electorale un document prin care solicită modificarea legislatiei referitoare la procedurile de acreditare a observatorilor, precum si introducerea unei serii de elemente care au rolul de a creste transparenta ···

Comunicat de presa: Ministrul Finantelor Valcov promite EFOR sa publice raportul cu recuperarea prejudiciilor de catre ANAF

EFOR a participat azi, 5 martie, la dezbaterea organizata de PNL privind confiscarea bunurilor dobandite prin infractiuni. La sfarsitul conferintei, la intrebarea adresata de EFOR ministrului Finantelor Darius Valcov, ministrul ne-a promis public ca pana la sfarsitul saptamanii viitoare ANAF va publica un raport detaliat privind gradul de recuperare de ANAF a prejudiciilor pentru care ···