*normate la numărul de locuitori
înapoi la hartă

Harta clientelismului politic (2012-2015)

 
înapoi la Expert Forum

Hartă clientelism 2016

 

Harta arată transferurile de la Guvern către primării și consilii județene din Fondul de Rezervă (15%), Programul Național pentru Dezvoltare Locală (65%), precum și alte fonduri gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice (MDRAP)*, în cuantum de aproape 7.5 miliarde lei. Fondurile sunt exclusiv naționale, distribuție mai puțin transparent și nu se aplică regulile specifice celor europene.

Dimensiunea punctelor arată cât de mulți bani a primit o primărie sau un consiliu județean între iunie 2012 și decembrie 2015. Cu cât un punct este mai mare, cu atât sumele primite sunt mai mari. Dimensiunea este raportată atât la sume, cât și la numărul de locuitori din localitățile respective. Ante 2014 reprezintă perioada ianuarie-septembrie 2014, iar post 2014 perioada octombrie – decembrie 2014; în luna septembrie 2014 a fost emisă OUG 55/2014 prin care s-a permis migrația aleșilor locali.

Citiți concluziile EFOR în  raportul complet

Mai mult, EFOR a descoperit că achizițiile publice din aceste fonduri sunt făcute de către beneficiari (primării și CJ) fără transparență, iar în fiecare din cele 10 județe studiate un grup de 4-5 firme câștigă 70-60% din fonduri.


Dacă vrei să susții această cercetare în continuare pot dona aici.


Banii și achizițiile: unde au ajuns contractele din PNDL?

Banii și achizițiile 2: unde au ajuns contractele din PNDL?

 

*Calculul Indicelui pentru iunie 2012- decembrie 2015 cuprinde plățile MDRAP pentru PNDL, reabilitare termică, programul Termoficare 2006-2020 – căldură și confort, plăți pentru arierate, investiții infrastructură turistică, cheltuieli pentru sezonul rece pentru perioada iunie 2012- ian. 2016, HG 577/1997 ( după iunie 2012), sumele aprobate pentru autoritățile locale prin Fondul de Rezervă și cel de Intervenție între iunie 2012 și decembrie 2015. Nu am inclus fondurile transferate către administrația central, transferurile pentru achiziționarea de microbuze, fondurile din Fondul de Mediu.

 

Acest produs a fost realizat în cadrul proiectelor Dezvoltarea Coaliției „Inițiativa pentru o Justiție Curată” , finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România și Consolidating the Clean Justice Initiative Coalition to strengthen the rule of law - monitoring and early warning tools, finanțat de Open Society Institute (OSI).

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org

Proiectul Dezvoltarea Coaliției „Inițiativa pentru o Justiție Curată” (www.justitiecurata.ro) este implementat în parteneriat de Freedom House România, Expert Forum și Centrul Român de Politici Europene 

© Expert Forum (EFOR) 2011 - 2016