Dimineață electorală cu turism, presiuni și nereguli în secțiile de votare

Încă de la primele ore ale dimineții observatorii Centrului pentru Resurse Civice (CRC) și cetățenii care au sunat la centrul de asistență juridică organizat de Expert Forum au semnalat o prezență neobisnuită la urne și o mobilizare masivă a automobilelor care transportă în mod repetat persoane către sectiile de vot. În județe ca Ilfov, Giurgiu sau Olt observatorii au raportat la numărul 112 mai multe cazuri de acest gen. Interventia poliției este de multe ori insuficientă sau inexistentă, iar fenomenul se perpetuează în multe dintre localitățile observate fără ca agenții constatatori să ia măsuri reale. Drept urmare, CRC, Expert Forum și Funky Citizens, bazandu-se pe mărturiile și solicitările formulate de cei care observă alegerile în teritoriu, cere Ministerului Afacerilor Interne să suplimenteze numărul de agenți care monitorizează bunul mers al procesului electoral, dar mai ales, introducerea în judetele enumerate a unor filtre pentru a limita și descuraja turismul electoral. Reamintim faptul că fapte precum continuarea propagandei electorale și coruperea alegătorilor reprezintă infracțiuni sancționate de Codul Penal.

Au mai fost semnalate cu o frecvență notabilă cazuri în care persoane neautorizate stationează în secțiile de vot mai mult decat este necesar pentru exercitarea optiunii de votare sau abordează și incearcă să influențeze grupuri de alegători sau situatii în care reprezentanți ai autorităților locale săvârsesc acțiuni suspeceptibile a fi calificate drept  încalcări ale regulilor de funcționare a secțiilor de votare. În multe secții situația este persistentă, în pofida sesizărilor adresate biroului electoral sau Poliției.

Ca exemple, au fost primite mai multe sesizări care reclamau suspiciuni de turism electoral. Astfel, ne-a fost adus la cunoştinţă de către un observator că la secţia 252 din Movileni, județul Olt primarul ar fi transportat de mai multe ori alegători cu un autovehicul. O sesizare scrisă a fost trimisă de către observator către BEJ în acest sens. Similar, în cadrul secţiei de votare nr. 100 din Budeni, comuna Comana, județul Giurgiu, un observator ne-a transmis că există indicii cu privire la turism electoral –maşini care aduc alegători ce votează pe listele suplimentare. Mai mult, ni s-a transmis că unul dintre membrii secţiei se implică în această activitate.

Observatorii acreditaţi de Centrul pentru Resurse Civice au observat în secţiile 143 şi 144 din comuna Gălbinaşi, judeţul Călăraşi că cetăţenii care sunt înscrişi pe copiile de pe listele electorale permanente votează pe listele suplimentare destinate celor care votează în afară localităţii de domiciliu. Tot în aceste secţii ne-au fost aduse la cunoştinţă că alegători din mai multe localităţi ar fi fost aduşi cu autovehicule pentru a vota în secţiile 144 şi 143 (școlile nr. 1 şi nr. 2) din Gălbinaşi. Există indicii că ar fi transportaţi organizat, cu aportul autorităţilor locale, în special al primarului.  Mai mult, am primit informații că în cadrul secţiei de votare nr. 218 din Ştefăneştii de Jos, județul Ilfov, persoane neautorizate, grupuri sau indivizi care pretind că sunt alegători staţionează în incinta secţiei de votare şi încearcă să intimideze observatorii şi votanţii.

De asemenea, a fost transmisă o sesizare conform căreia la secția 140 din gara Craiova sunt aduși votanți cu autovechicule din comunele Pielești, Pleșoi, Șopot și Sărbătoarea (Dolj). Exista martori care sustin ca in jurul secției de votare ar exista persoane care dirijează alegătorii.

Au mai fost raportate si alte nereguli în organizarea procesului electoral, dintre care menționăm:

  • Ploieşti, la Şcoală Gimnazială Nr. 1 „Radu Stanian” din stradă Bobîlna, după începerea votului urnele nu erau sigilate. Alegătorul ne-a comunicat că a semnalat acest lucru membrilor şi i s-a răspuns că aceasta este procedura, respectiv că urnele nu se sigilează până seară. Alegătorul ne-a mai transmis că s-a întâmplat acelaşi lucru la turul precedent.
  • primarul din comuna Gura Văii, Bacău nu îi permite unui reprezentant în biroul secţiei de votare accesul la lucrările biroului secției de votare. A fost sesizat BEJ care a transmis către preşedintele secţiei de votare lista în care este cuprins membrul respectiv.
  • în secția de votare 90 din Voluntari se folosesc numai patru ștampile, una dintre cele cinci fiind reținute de către președintele secției de votare.

Puteti raporta nereguli la numerele de telefon Orange: 0756.459.194, Vodafone: 0720.273.334, Digi: 0770.332.065 sau pe www.expertforum.ro/votcorect si www.funkycitizens.org.

Puteti gasi in atasament cele mai importante sesizari din prima parte a zilei.

Septimius Pârvu, Expert Forum, septimius.parvu@expertforum.ro | 0737.748.667

Cosmin Bârzan, Centrul pentru Resurse Civice   |  0742.738.836

 

Lista sesizari aici.


Susține EFOR

Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.