EFOR susține organizarea colocviului „Consolidarea democratică în România: Participarea cetățenească și societatea civilă”

Colocviul C.A.E.S.A.R. „Consolidarea democratică în România: Participarea cetățenească și societatea civilă” va avea loc pe data de 25 septembrie 2014, la Grand Hotel Continental, București.

Colocviul își propune să abordeze tema consolidării democratice în România, axându-se în principal pe problema participării cetățenești și a responsabilității civice. După 25 de ani de la tranziția înspre democraţie, România se confruntă cu o lipsă a participării politice a cetățenilor, vizibilă prin creșterea absenteismului electoral, o atitudine apatică și fatalistă, precum și printr-o lipsă de implicare civică. Totodată, România nu are încă o societate civilă matură, implicată activ în societate, cu o bază solidă de membri și un rol semnificativ în generarea de capital social la nivelul comunităților locale.

În contextul alegerilor europene și prezidențiale din acest an, colocviul va pune în discuție probleme de relevanță majoră pentru consolidarea democrației românești: sistemul politic, cadrul juridico-administrativ, precum și cultura politică. Un element central al dezbaterilor îl va constitui, totodată, discutarea dreptului de inițiativă legislativă al cetățenilor, care pot iniția proiecte de lege prin strângerea a 100.000 de semnături din cel puțin un sfert din judeţele ţării.

Scopul Colocviului C.A.E.S.A.R. “Consolidarea democratică în România” este de a propune soluții pe termen mediu și lung la problemele cu care se confruntă democrația românească. În acest sens, colocviul va reuni tineri experți în domeniul democrației și al justiției din țară și din străinătate, alături de experți consacrați și reprezentanți  ai sectorului public și ai societății civile din România.

Colocviul vizează deschiderea de oportunități pentru tinerii experți participanți, prin sprijin în dezvoltarea și punerea în aplicare a ideilor inițiate, vizibilitate și mediatizare, precum și prin dezvoltarea unei rețele de colaborare între experți, factori de decizie și societatea civilă din România.

Mai multe detalii aici.


Susține EFOR

Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.