PROTEST: Oprea, demisia şi apoi explicaţii publice

oprea cdepSemnatarii acestei scrisori solicită demisia vicepremierului Gabriel Oprea după tragicul accident care a dus la moartea tânărului poliţist Bogdan Cosmin Gigina, deschizător al coloanei oficiale a ministrului în seara de 20 octombrie.

În contextul informaţiilor apărute în presă despre încercarea de muşamalizare a acestui caz de către ministrul Oprea si ca urmare a lipsei transparenţei ministerului, demisia acestuia este imperativă pentru ca opinia publică să aibă încrederea că anchetarea acestui caz se desfăşoară fără oprelişti.

Alături de demisie, vicepremierul Oprea trebuie să răspundă într-o conferinţă de presă câtorva întrebări de bază legate de ceea ce s-a întâmplat în acea seară. Printre acestea, ministrul de interne Oprea trebuie să clarifice:

– concret, în baza cărei legi şi cărui articol a solicitat şi beneficiază de coloană oficială;

– de unde venea la momentul producerii accidentului, unde se ducea şi care era urgenţa deplasării (date fiind comunicatele vagi şi contradictorii ale Poliţiei);

– de câte ori a folosit resursele Poliţiei Române pentru coloana oficială, de când e în funcţie.

Tânărul poliţist Bogdan Cosmin Gigina şi-a pus viaţa în slujba cetăţenilor, adică a noastră. Nu putem lăsa ca moartea sa să fie muşamalizată.

Expert Forum (EFOR)

Centrul Român de Politici Europene (CRPE)

Freedom House România

Grupul pentru Dialog Social (GDS)

Centrul de Investigaţii Media (CIM)

Sursa foto: cdep.ro


Susține EFOR

Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.