UPDATE

Rezulatele selecției pot fi găsite aici.

 

 

Expert Forum, în parteneriat cu British Council organizează o nouă ediție a Școlii pentru Democrație în perioada 29 august – 3 septembrie 2017, la Sinaia.

Școala pentru Democrație este un program al Expert Forum care își propune să creeze un mediu inovator de învățare pentru profesorii care doresc să descopere instrumente alternative și eficiente de educare și implicare activă a tinerilor.

Vom selecta un număr de 25 de profesori de cultură civică/educație socială, istorie sau alte cursuri legate de aria Om si societate (dar nu exclusiv*) care predau la gimnaziu sau liceu, din România, pasionați de educația pentru democrație și metode practice de predare. În cele șase zile de activități non-formale și întâlniri cu experți vom aborda prin instrumente alternative de învățare concepte legate de democrație, stat de drept și participare publică. Ulterior, vom sprijini elaborarea și implementarea unor proiecte civice cu implicarea tinerilor în localitățile de unde provin participanții.

 

Ce presupune Școala pentru Democrație?

 

  • Un seminar de pregătire de 6 zile în care vom pune accentul pe metode non-formale de învățare; sesiuni despre concepte cheie legate de democrație și stat de drept; activități practice de înțelegere a mecanismelor participative și a cetățeniei active; sesiuni de pregătire a unor proiecte civice
  • Implementarea unor proiecte civice în comunitățile de unde provin profesorii, cu sprijin financiar și tehnic de la Expert Forum și British Council

 

Participarea este gratuită, organizatorii vor acoperi costurile cu materialele de training, mesele și cazarea în camere duble la Sinaia, precum și maximum 120 de lei din costul transportului.

 

Pentru a candida, trebuie să ne trimiți:

 

  • un curriculum vitae (preferabil 3-4 pagini)
  • o idee de proiect civic** (maximum 2 pagini) care ar putea îmbunătăți mersul lucrurilor în școala sau comunitatea ta; menționează cum tinerii din comunitate ar putea fi implicați în acest proces de schimbare.
  • formularul de candidatură (unde se vor încărca și CV-ul, alături de ideea de proiect, menționate mai sus) disponibil aici: http://expertforum.ro/scoalapentrudemocratie/inscriere/

Trimite-ne candidatura ta până la data de 10 iulie 2017, ora 23.59.

Informații suplimentare: Septimius Pârvu, manager de proiect, septimius.parvu@expertforum.ro, 0787.638.315

* Vom selecta cu prioritate profesori de cultură civică/educație socială, istorie sau alte cursuri legate de aria Om si societate, însă vom include în grupul de participanți și profesori care predau alte cursuri, dar care dovedesc potențial de implicare civică sau dorință de a utiliza metode non-formale în dezvoltarea cetățeniei active în rândul elevilor

** Ideea de proiect poate fi construită pornind de la structura de bază a unui proiect: scop, obiective, activități, timp pentru implementare, resurse (nu există un format standard) și trebuie să fie cât mai realistă și să aibă perspective de implementare. La punctarea candidaturii vom ține cont în proporție egală de proiect, CV și informațiile din formular.

Detalii despre edițiile anterioare, www.expertforum.ro/scoalapentrudemocratie/

Partener: British Council


 

Proiectul Scoala pentru Democratie este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile in parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank.


 

Proiect cofinanțat de Ambasada Canadei în România și Fondul pentru Democrație.