Scrisoare deschisă privind lipsa de transparență în reformarea legilor electorale

În atenția domnului Mihai Voicu, președinte al Comisiei comune pentru legile electorale,
doamnei Gabriela Podașcă, vicepreședinte al aceleiași Comisii parlamentare,
domnului Eugen Nicolicea, președinte al subcomisiei pentru Legea alegerilor parlamentare

Scrisoare deschisă

Noi, organizațiile grupate în campania Politică fără Bariere, suntem obligate să constatăm dispariția, în ultimele două luni, a transparenței și deschiderii din procedurile de lucru ale Comisiei pe care o conduceți. Lipsa de transparență s-a manifestat astfel:

  • Programarea ședințelor nu mai este anunțată pe site-ul Comisiei, nici măcar post-factum (a se vedea ședințele din 4 și 5 mai).
  • Stenogramele sau înregistrările ultimelor ședințe ale Comisiei sunt și ele absente.
  • Deși am solicitat în repetate rânduri, nu avem acces la documentele discutate în Comisie decât în timpul ședințelor.
  • Cu o singură excepție, nu am putut asista la ședințele subcomisiilor care au elaborat textele proiectelor de legi; mai mult, domnul deputat Eugen Nicolicea, președinte al subcomisiei pentru modificarea Legii alegerilor parlamentare, a declarat public că nu va accepta prezența ONG-urilor la ședințele subcomisiei.
  • O serie de decizii importante sunt adoptate în afara ședințelor Comisiei. Este cazul recentei decizii privitoare la numărul deputaților și al Senatorilor. Practic, în plen, deciziile sunt doar anunțate, nu si dezbatute.
  • O serie de promisiuni, cum este cea privind reglementarea votului la distanță, au fost amânate sine die.

În aceste condiții, protestăm față de absența unei dezbateri publice reale în procesul de adoptare a legilor electorale, îndeosebi a Legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și vă solicităm să nu mai afirmați public că elaborarea acestor legi ar fi fost făcută cu consultarea organizațiilor societății civile.

ActiveWatch
Asociația E-Civis
Asociația Civitas ’99
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Asociația România Vie
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Fundația pentru o societate deschisă
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală

Foto: lewishamdreamer / Foter / CC BY-NC


Susține EFOR

Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.