#votcorect #alegeri2016 Birouri electorale agresive, sigilii rupte și ezitări polițienești

 

Închiderea secțiilor de votare și procesul de numărărare a voturilor s-au remarcat prin atitudinea agresivă a unor președinți de birouri electorale și a reprezentanților partidelor politice. Ziua alegerilor s-a terminat cu o sesizare penală la adresa membrilor biroului electoral al secției nr 186 din Băicoi (Prahova), pentru faptul că sigiliile urnelor ar fi fost rupte înainte de ora 21.

Încă de la ora 19-20, unor observatori EFOR li s-a comunicat că trebuie să părăsească secțiile de votare, pentru că nu au dreptul să asiste. La Colegiul Național Moisil din București, președintele secției de votare a făcut presiuni pe observator pentru a părăsi incinta după ora 21. La secția 813 din București, observatorului nu i s-a răspuns la întrebări și nu i s-a permis accesul în secția de votare. La secția 424 din Vadu Moților (Alba), observatorul a fost anunțat încă de la ora 17 că nu are voie să observe numărarea voturilor. La Goleț (comuna Bucoșița, Caras Severin), un observator acreditat de Societatea Timișoara a fost dat cu forța afară de către un candidat.

La secția 1034 din Sectorul 6, președinta secției de votare a dat observatorul afară din secție, pe motiv că “încetinea procesul”, prin respectarea procedurii legale de numărare. Observatorul invocase prevederile legale, moment în care președintele secției de votare a devenit agresiv cu observatorul. În urma intervențiilor biroului electoral de sector observatorul a fost reprimit în secție, iar președinta a părăsit secția.

La secțiile 987 si 733 (București) s-au primit sesizări de la observatori că în BESV s-a început completarea proceselor-verbale de constatare a rezultatelor alegerilor și că acestea au fost semnate în alb înainte de ora 21.

Întrucât considerăm că eliminarea observatorilor din secțiile de votare și amenințările proliferate la adresa acestora sunt abuzuri ale membrilor birourilor electorale, care contravin rolului acestora și legislației în vigoare, vom înainta Autorității Electorale Permanente o listă cu președinții de secții de votare care nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile. Recomandăm același lucru tuturor persoanelor care consideră că membrii administrației electorale au comis abuzuri.  Ne puteți scrie și nouă la electoral@expertforum.ro sau pe www.expertforum.ro/votcorect dacă aveți astfel de informații.

Considerăm că intervenția Poliției în anumite secții de votare a fost defectuoasă. Deși observatorii EFOR au primit amenințări din partea persoanelor aflate în secția de votare și am sesizat Poliția, răspunsul a fost mai degrabă unul ezitant, în sensul în care ni s-a comunicat că amenințările nu sunt destul de serioase.
Contact

Septimius Pârvu, Expert Forum, 0787.638.315
Elena Calistru, Funky Citizens, 0723.627.448

 

Sursa foto

 

  Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică prin Fondul de Actiune Rapida


Susține EFOR

Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.