Zilele trecute am moderat o dezbatere despre falsificarea alegerilor din 1946, în cadrul căreia au vorbit un istoric, un membru CNSAS și un membru al PNL istoric, care a luat parte la campania electorală de atunci.
Pe scurt, comuniștii au câștigat probabil pe undeva pe la 30-40% după propriile lor estimări, însă istoria a arătat că de fapt și-au arogat 70% dintre voturi, inversând practic rezultatul alegerilor. Campania a fost violentă, iar ziua alegerilor a adunat toate felurile de fraude posibile: furt de voturi, blocarea accesului la secțiile de votare, violențe etc.
E adevărat că unele dintre aceste metode se regăsesc și astăzi în organizarea alegerilor, însă de multe ori avem tentația să și mistificăm și să credem că totul este o mare fraudă. Am auzit chiar teorii că s-ar frauda 30 – 40% din voturi, un procent cu totul nerealist.
Tinde să fie probabil legat de ADNul nostru de est-europeni să credem că toată lumea vrea să fure și să falsifice alegerile. Și este oarecum de înțeles dacă ne uităm la istoria electorală a României. Câteva dintre aceste practici foloseau și partidele istorice în anii ’20 – ’30, când ziarele puneau pe prima pagină politicieni împușcați sau bătuți sau raportau cum camioane de susținători influențau soarta votului. Perioda comunistă nici măcar nu contează.
› citește restul articolului (republica.ro)