Am solicitat Oficiului electoral al Sectorului 1 să anuleze decizia privind colantarea geamurilor și ușilor

Pe 18 noiembrie, OES1 a luat o hotărâre prin care a decis să colanteze suprafețele transparente ale geamurilor și ușilor sediului unde își desfășoară activitatea. EFOR a solicitat astăzi anularea acestei decizii. Textul întâmpinării este mai jos:

 

 

Bucureşti 23 noiembrie 2020

Către OFICIUL ELECTORAL SECTOR 1

Attn: dna. Președinte Andreea Vernea

 

ÎNTÂMPINARE

În baza articolului 14  (3) litera b din Legea 208/2015 vă transmitem o întâmpinare cu privire la Hotărârea privind colantarea suprafețelor vitrate și a ușilor de acces în incinta Oficiului Electoral Sector 1 – Municipiul București. Motivul invocat de catre membrii Oficiului Electoral al Sectorului 1 a fost necesitatea de a asigura protecția datelor personale.

Considerăm că această susţinere este mai degrabă un pretext decât un motiv valabil. Protecţia datelor personale poate fi asigurată păstrând transparenţa generală a instituţiei. Dacă se instituie proceduri clare şi eficiente de manipulare şi prelucrare a documentelor care conţin date personale, se asigură pe deplin protecţia acestora fără a se afecta percepţia publicului asupra activităţii Oficiului Electoral Sector 1 în ansamblul său. Colantarea geamurilor şi a uşilor este o măsură excesivă şi neuzuală care nu face decât să genereze suspiciuni privind activitatea acestei instituţii, plus comentarii negative în mass media.

Suspiciunea va fi cu atât mai mare cu cât la alegerile locale Biroul Electoral Sector 1 – Municipiul Bucureşti s-a aflat în centrul unui scandal public. Reamintim că Primăria Sectorului 1 a mutat sediul instituţiei la noua adresa tocmai ca reacţie la valul de indignare generat de faptul ca anterior biroul electoral a fost organizat în același spațiu cu sediul de campanie al unui candidat pentru funcția de primar. De asemenea reiterăm că, din păcate, potrivit Legii 208/2015, ședințele biroului electoral nu pot fi observate și nu sunt publice, fapt care face şi mai dificilă asigurarea percepţiei de transparență a procesului electoral.

Alegerea noului sediu s-a făcut – şi a fost anunţată de autoritatea locală ca atare – pentru a înlătura suspiciunile privind lipsa transparenței, echidistantei şi corectitudinii procesului electoral. Hotărârea de a colanta geamurile şi uşile submineaza acest efort de a reinstaura încrederea în procesul electoral. În condiţiile în care argumentele invocate în susţinerea acestei decizii sunt neconvingătoare, deoarece există în mod clar mecanisme mai puţin radicale prin care se poate asigura pe deplin protejarea datelor personale – vă solicităm să anulați hotărârea nr 25 emisă de Oficiul Electoral Sector 1 – Municipiul București.

 

Sursă foto.


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.