Atelier pentru investigarea bugetelor locale și achizițiilor publice la Constanța

Cum sunt cheltuiți banii publici în România? Deși ne afectează calitatea vieții de zi cu zi, știm foarte puține despre traseul acestora în spațiul public. Bugetele locale dictează cum arată localitatea în care trăiești și fiecare decizie financiară a administrației poate susține creșterea sau încetini dezvoltarea comunității tale. Dar de multe ori deciziile foarte tehnice, greu de urmărit, iar lipsa de transparență în administrație ne pune piedici în a avea un cuvânt de spus despre cum ar trebui cheltuiți banii publici.

Te invităm să te alături unei comunități create pentru cetățenii care doresc să înțeleagă toate etapele cheltuirii banilor publici. Ne vom ocupa să traducem informațiile pe înțelesul tuturor și vă vom sprijini să faceți propriile demersuri de informare, investigare sau monitorizare a autorităților locale. Și pentru că fondurile pentru investiții publice, de tipul Programului Național de Dezvoltare Locală sau Saligny sunt subiect constant de discuție, vă vom arăta detaliat cum urmărim un proiect de la aprobare până la implementare.

Înscrie-te aici și te vom contacta cât de curând.

Câteva dintre temele pe care le vom acoperi sunt:

  • Cum citesc un buget
  • Cum se aprobă o investiție
  • Cum se face o achiziție
  • Cum aflu cine este în spatele unei companii care face afaceri cu primăria mea
  • Cum folosesc date din registrele publice pentru a vedea interesele financiare și politice ale firmelor care participă la achiziții și ale aleșilor locali. Vom naviga printre registre publice și alte resurse dezvoltate independent, cum ar fi portalul banipartide.ro, elaborat de EFOR, care ilustrează finanțarea politică între 2006 și 2022. Și bonus: de unde obțin și cum pot prelucra chiar eu aceste date
  • Ce este clientelismul politic și cum pot urmări abuzul de resurse publice
  • Care-i treaba cu PNDL și Saligny

Atelierul este deschis pentru toți cei interesați: grupuri civice, jurnaliști, studenți, membri de partid, aleși locali sau cetățeni care vor să înțeleagă mai bine ce fac instituțiile publice. Toate activitățile vor fi practice și interactive, ne vom pune în mintea decidenților care controlează resursele publice și vom prelucra cu mâna noastră date și documente publice. Vom proiecta și activități de monitorizare pe care te vom ajuta să le duci la capăt: cu alte cuvinte, vom fi proprii noștri jurnaliști de investigație. Alături de echipa EFOR vor fi prezenți și Attila Biro (jurnalist de investigație), Cosmin Bârzan (Centrul pentru Resurse Civice) și aleși locali.

Participarea este gratuită. Organizatorii vor asigura masa pentru participanți, însă nu vor acoperi cheltuieli de cazare sau transport. Agenda va fi transmisă celor care se înscriu.

Citește mai multe despre celelalte ateliere organizate în cadrul proiectului aici.

Contact: [email protected], 0787.638.315

Proiect derulat de:

 

Proiect derulat de Asociația Expert Forum în parteneriat cu Asociația Română Pentru Locuințe Casa Plus, Euroland Banat, Centrul pentru Resurse Civice și Colegiul Național „Mircea Eliade” Resița, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro. ”Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.