N-aveţi impresia că sunt deja cam multe aeronave căzute, la cât de puţin se zboară, în sistemul ăsta semi-militarizat al transporturilor şi salvării medicale? Aviaţia pur comercială zboară mai mult şi pare să aibă un dosar mai bun: pilotul Iovan funcţionase ani de zile pe Tarom fără catastrofe, pentru ca să cadă apoi în mod încă neelucidat pe deplin, în munţii Apuseni, cu o echipă de transplanturi. Şi n-aţi prea auzit de accidente de avioane din astea prăpădite, de stropit culturile agricole, deşi bieţii oameni operează tot felul de hârburi la mâna a doua care arată ca din primul război mondial (le vedeţi pe marginea câmpurilor).
Prietenul Vlad Mixich face aici o bună radiografie la cald, dar sub imperiul emoţiilor se aruncă la explicaţii de cauzalitate cam lungi, aş zice: de la bugetul pentru sănătate şi până la prăbuşirea unui elicopter în lac, distanţa e mare. Cu atât mai mult cu cât, după cum el ştie chiar mai bine decât mine, în ierarhia specialităţilor medicale Urgenţa e în top, cu bugete generoase şi sprijin politic la vârf (ceea ce se şi vede, deoarece condiţiile în UPU s-au îmbunătăţit mult), deci nu m-aş repezi la lipsa de fonduri ca primă explicaţie. Pe undeva e normal: aura romantică a profesiei şi dramatismul intervenţiilor fac ştiri – şi în bine, şi în rău. In schimb moartea lentă de cancer sau tuberculoză n-are nimic spectaculos, deşi e mai frecventă. Degradarea inexorabilă a condiţiei umane este tot ce poate fi mai anti-fotogenic pentru o redacţie de ştiri, iar cine nu face ştiri, are şanse mai mici la buget într-o democraţie, aşa e regula. Terapiile cu pastile şi tratamentul paleativ nu pot concura cu cavalerii înaripaţi ai văzduhului.
› citește restul articolului (contributors.ro)