en_US English

CAMPANIE FĂRĂ DISCRIMINARE. Apelul societății civile pentru o campanie electorala lipsită de discurs politic discriminator

noAnul 2014 este din nou unul electoral. Pe 25 mai sunt organizate alegeri pentru Parlamentul European și alegeri parțiale în unele circumscripții uninominale, iar în luna noiembrie alegeri prezidențiale.  Pe acest fond, există tentația adoptării de către competitorii electorali a unor teme populare, dar îndreptate împotriva drepturilor fundamentale, mergând de la stigmatizarea unor grupuri sociale până la incitarea la ură și violență. Societatea civilă, prin organizațiile semnatare, face un apel la toate partidele și toți candidații independenți să evite tentația populismului.

În contextul campaniei electorale pentru alegerile europene din 2014, solicităm partidelor politice și candidaților independenți să se angajeze:

1. Să nu utilizeze în discursul electoral și în realizarea materialelor de campanie mesaje, declarații și imagini care incită la ură și discriminare în baza rasei, culorii, naționalității, etniei, afilierii la un anumit grup social, convingerilor religioase, genului, vârstei, dizabilității, orientării sexuale, identității de gen, sau oricăror alte criterii de diferențiere.

2. Să utilizeze un limbaj care să promoveze incluziunea sociala, pentru a evita discriminarea și stigmatizarea unor persoane în baza criteriilor enumerate la punctul anterior.

3. Să respecte demnitatea persoanelor în cadrul comunicării electorale, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, etnie, afiliere la un anumit grup social, convingeri religioase, gen, vârstă, dizabilități, orientare sexuala, identitate de gen, sau orice alte criterii de diferențiere.

4. Să nu utilizeze în discursul electoral și în realizarea materialelor de campanie mesaje, declarații și imagini care să inducă persoanelor ce fac parte din diferite grupuri minoritare un sentiment reciproc de neîncredere și ostilitate.

5. Să adopte măsuri disciplinare conforme cu propriul lor statut împotriva candidaților și membrilor de partid care încalcă prevederile enumerate la punctele 1-4, având în vedere și Carta Partidelor Europene pentru o Societate Lipsită de Rasism ce stabilește bune practici în campania electorală și în formularea discursului politic.

6. Să disemineze acest document către toți membrii de partid și către toate persoanele implicate în campania electorală.

Solicităm ca acest angajament să fie asumat nu numai de candidații la alegerile europene, ci și de toți liderii și membrii partidului, de voluntarii implicați în campanie sau de personalul contractat în vederea campaniei.

Solicităm partidelor și candidaților independenți să completeze și să semneze angajamentul (folosind acest formular) și să îl publice pe pagina oficială de campanie.

 

Partidele și candidații care semnează angajamentul „Campanie fără discriminare” sunt rugați să ne notifice acest lucru. Persoane de contact:

Claudia Iordache – [email protected]

Andra Vasile – [email protected]

Andreea Stroie – [email protected]

Telefon: 0212121101; 0731037822

 

Organizații semnatare,

(lista rămâne deschisă)

Asociația Accept

Fundația pentru o Societate Deschisă

Asociația Front

Asociația E-Civis

Centrul pentru Jurnalism Independent

Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală – SECS

Societatea Academică din România

Asociația Carusel

ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives

Centrul FILIA

Asociația MetruCub – Resurse pentru Cultură

Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională

Asociația Mame pentru Mame

Centrul de Resurse pentru Participare Publică – Ce-Re

Asociația Transcena

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

Fundația Tineri pentru Tineri

Asociația GRADO

Expert Forum

ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives

Centrul Rațiu pentru Democrație

Alianța Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni

ActiveWatch

Asociația Mediatorilor Școlari din România-ROMED

Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună”

Asociația Miliția Spirituală


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.