Președintele Valeriu Zgonea va propune includerea legii partidelor în mandatul Comisiei pentru legile electorale

După convocarea şi startul lucrărilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilorşi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, o delegaţie de reprezentanţi ai Campaniei Politică fără Bariere s-a întâlnit azi, în biroul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu domnul Valeriu Zgonea, reprezentantul Partidului Social-Democrat şi Preşedintele acestei Comisii, şi cu doamna Gabriela Podașcă, deputat PSD. Politică fără ···

Am transmis MJ recomandări pe marginea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020

Ministerul Justiției a lansat pe 10 octombrie, în dezbatere publică, proiectul Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020. Proiectul de strategie a fost elaborat de Ministerului Justiției și are la bază recomandările formulate de experții Băncii Mondiale, în cadrul proiectului „Analiza funcțională a sectorului justiţiei din România” și cuprinde principalele obiective pentru dezvoltarea ···