Politica privind protecția copilului Introducere Expert Forum (“EFOR”) este un think tank cu sediul în București, înființat de experți cunoscuți în domeniul politicilor publice și al reformei guvernanței publice. EFOR se ocupă de reforma administrației și integritatea sectorului public; descentralizare, dezvoltare regională, finanțe publice; reforma justiției și anticorupție; energia ca problemă de securitate în Europa ···
Articole de Cezara Grama
Noile legi ale justiției după dezbaterile din Parlament
În septembrie 2022, EFOR analiza proiectele de legi ale justiției așa cum fuseseră adoptate de Guvernul României la finalul lunii august și arăta care erau principalele prevederi problematice. Concluzionam atunci că pe lângă faptul că nu rezolvă problemele generate de reforma din 2017-2018, proiectele de legi întorc sistemul de justiție la standardele din perioada de ···
Noile legi ale justiției: reformă sau întoarcerea la metehne din perioada de preaderare?
Guvernul României a adoptat proiectele legilor justiției în 24 august 2022 și se grăbește să le treacă prin Parlament în mai puțin de o lună, într-o comisie reunită și, posibil, în procedură de urgență. Guvernul speră astfel să ridice în această toamnă Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). Nu numai că proiectele de legi nu ···
Consultare publică privind valorile comune în Europa
În cadrul proiectului intitulat “Promovarea valorilor comune în Europa” finanțat prin programul Europe for Citizens al Comisiei Europene, Expert Forum lansează o consultare publică cu scopul de a cunoaște părerea cetățenilor români cu privire la integrarea europeană și valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Consultarea este complet anonimă și este aplicată în rândul cetățenilor din patru ···
Promovarea valorilor comune în Europa – Europe for Citizens
1. Descrierea proiectului Scopul principal al acestui proiect este promovarea valorilor europene precum statul de drept, democrația, transparența, libertatea presei, egalitatea și solidaritatea în rândul statelor membre UE din Europei de Est și în potențialele țări candidate. În plus, obiectivul proiectului este de a încuraja participanții să devină cetățeni activi și să implice activ în ···
GDPR pentru ONG-uri
Ce trebuie să facă un ONG atunci când prelucrează date personale? Ce măsuri de protecție trebuie să ia ONG-ul cu privire la datele colectate? Cum informează ONG-ul persoanele ale căror date le prelucrează despre scopul prelucrării și drepturile pe care le au? Urmărește filmulețul și află despre obligațiile impuse de GDPR pe scurt. ···
EFOR a contribuit la ediția specială a Transylvanian Review of Administrative Sciences
Expert Forum contribuit la ediția specială din 2020 a Transylvanian Review of Administrative Sciences, cu un articol despre politica de sancționare a statului român în perioada stării de urgență. „Rule of Law in Tough Times–A Case Study on the Romanian Sanctioning Policy During the COVID-19 Pandemic” Abstract: The COVID-19 pandemic was a genuine stress test ···
DEZBATERE: Masa rotundă privind Raportul privind statul de drept: România, Bulgaria, Italia și Spania
Expert Forum (EFOR) și Center for the Study of Democracy (Bulgaria) au plăcerea să vă invite la masa rotundă online privind Raportul privind statul de drept, pe 3 decembrie 2020, la ora 10:00 CET (ora 11:00 București), via ZOOM. Discuția se va concentra pe implicațiile politice ale rapoartelor privind statul de drept asupra Bulgariei, Italiei, ···
DEZBATERE: Cluj SmartCity – 25 noiembrie
EFOR împreună cu Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) din Cluj-Napoca organizează o dezbatere publică pe tema Cluj SmartCity. Evenimentul va avea loc online pe 25 noiembrie, începând cu ora 14.00 și va fi transmis live pe pagina Facebook EFOR. Vor avea intervenții consilieri locali și reprezentanți ai societății civile din Cluj-Napoca care vor discuta despre ···
ONG-urile constituite/conduse doar de persoane fizice nu mai trebuie să declare beneficiarul real
Parlamentul României a adoptat ieri inițiativa legislativă care elimină parțial obligația declarării beneficiarului real pentru ONG-urile constituite/conduse doar de persoane fizice După ce în ultimul an Guvernul a amânat de trei ori termenul pentru depunerea declarației privind beneficiarul real, obligație care a fost introdusă în vara anului 2019, Parlamentul României a adoptat marți, 3 ···








