- Având în vedere faptul că datele de desfășurare a alegerilor prezidențiale și a celor parlamentare sunt apropiate, iar unele organizații (precum Expert Forum și partenerii din coaliția Vot Corect) vor observa ambele tipuri de scrutine, ar trebui să fie reglementată posibilitatea emiterii unui ecuson comun, valabil atât pentru alegerile parlamentare, cât și pentru cele prezidențiale. Această reglementare ar ușura sarcina organizațiilor care trebuie să desemneze separat aceeași observatori și să transmită documentele acestora de două ori, ceea ce poate înseamna o presiune suplimentară pe resursele organizațiilor care acreditează.
- Reglementările limitează dreptul organizațiilor care se vor acredita la a observa doar activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare și a celor pentru votul prin corespondență. Procesul electoral nu se termină o dată cu stabilirea rezultatelor de către acestea, iar activitatea birourilor electorale superioare este de interes public. Astfel, solicităm să fie permis accesul și la activitățile acestora, pentru a observa centralizarea rezultatelor și soluționarea întâmpinărilor și contestațiilor.
De altfel, considerăm că organizațiile acreditate ar trebui să aibă acces la toate etapele procesului electoral. Reamintim că am transmis comentarii și cu privire la proiectul OUG pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024 (98/2024), solicitând:
Legislația trebuie să permită accesul observatorilor la toate activităţile legate de organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la orice nivel al administraţiei electorale, pe durata întregii perioade electorale, inclusiv pentru unele procese cum ar fi verificarea semnăturilor sau observarea centralizării rezultatelor sau renumărării.
