EFOR vă invită la evenimentul de lansare a raportului anual
14 martie 2019, 11:00 – 14:00
Athenee Palace (Hilton), sala Le Diplomate
Strada Episcopiei 1-3, București
Clientelism economic şi dezinformare media: două feţe ale aceleiaşi monede în campanii electorale
Influenţa Rusiei în România, Moldova, Georgia şi alte ţări vecine
La sfârșitul anului trecut și în prima parte a lui 2019 am avut sau vor fi organizate alegeri cruciale în Republica Moldova, Estonia, Ucraina, Georgia sau Macedonia, iar apoi în luna mai scrutinul general pentru Parlamentul European, ca să enumerăm doar cele mai vizibile evenimente electorale în regiunea noastră. Toate aceste voturi sunt afectate de cele două simptome ale proastei guvernări promovate dinspre est: (a) clientelismul ca model politic de succes, promovat tot mai dezinvolt ca alternativă la statul de drept liberal – atât direct din banii publici, cât și prin scheme mai subtile, de pildă în energie; şi (b) dezinformarea sistematică (fake news) prin media noi sau tradiţionale. A se sprijină pe B, iar B se pune în slujba A, consolidând împreună proasta guvernare.
Raportul EFOR 2019 punctează rezultatele unei serii de proiecte ale organizaţiei şi partenerilor săi pe ambele componente: măsurarea clientelismului şi combaterea dezinformării politice strategice. Vă aşteptăm alături de noi pentru a dezbate în această cheie perspectiva anului politic 2019 în România şi regiune. Vor interveni experții EFOR și invitați din Republica Moldova și Georgia.
Evenimentul se va desfășura în limba română, fără traducere. Vă așteptăm începând cu 10.45, la cafea și discuții.
Loading...
Invitat special: Alex Nedea, Recorder.
Contact și confirmări: [email protected] și 021 211 7400 – Alexandra Logofatu/Cezara Grama
Evenimentul face parte dintr-un proiect finanțat de Open Society Foundations.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Open Society Foundations. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor proiectului.