EnglishAlegerile prezidențiale din noiembrie 2014 au arătat că Parlamentul nu mai poate întârzia dezbaterea unei legi care să asigure votul la distanță. Deși au fost apărut pe piață mai multe proiecte în ultimii ani, venind atât din partea politicienilor, cât și a societății civile nu au existat dezbateri solide și nici consultări veritabile cu publicul țintă primar, românii din străinătate.
Având în vedere problemele care au apărut în organizarea votului la reprezentanțele diplomatice, în special în câteva dintre țările unde există o comunitate semnificativă de români (Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie etc.) este evident că trebuie adoptată cel puțin o variantă de vot la distanță. Prioritatea trebuie să rămână organizarea votului în secțiile de votare; însă atât OSCE/ODIHR, cât și Curtea Constituțională a României (Decizia 61/2010) au recomandat introducerea unei metode de vot alternative.
Pornind de la starea de fapt din România, care este marcată de încredere scăzută în partidele politice și Parlament[1], dar și în procesele electorale[2], cele mai potrivite opțiuni par a fi votul prin corespondență, cât și votul anticipat în secțiile de votare. Pe de altă parte, votul electronic prin internet pare a fi soluția viitorului, însă având în vedere durata de testare și implementare, încrederea publică și mecanismele de securitate pe care le necesită un astfel de proiect este o soluție doar pentru următoarele cicluri electorale[3].
Conform statisticilor, la nivel internațional, din statele care au vot pentru cetățenii din străinătate 103 optează pentru votul personal, 49 pentru cel prin corespondență, 18 prin proxy și 7 prin internet[4]. Dacă votul electronic (fie prin mașini, fie prin internet) a fost considerat ca fiind prea riscant de state precum Germania, Olanda sau Norvegia, această optică s-a aplicat și în cazul francez, care a renunțat încă din 1975 la votul prin corespondență datorită unor suspiciuni de fraudă electorală. Pe de altă parte, Curtea Constituțională din Germania a considerat că votul prin corespondență este constituțional și că dreptul la vot al cetățenilor trebuie asigurat, chiar dacă există riscuri de securitate și legate de secretul votului.
Avantajele sunt în principal legate de posibilitatea de a vota fără ca alegătorul să se deplaseze la secția de votare, decongestionarea secțiilor de votare, universalitatea metodei și lipsa unor cerințe tehnice speciale, posibilitatea celor care nu se află în localitatea de reședință sau persoanelor internate în spitale, cămine etc să își exprime opțiunea electorală, dar și de stabilirea unei perioade mai lungi pentru a lua o decizie cu privire la vot. Pe de altă parte, dezavantajele sunt numeroase: nu se poate asigura secretul votului, care este ușor influențabil; implică cheltuieli ridicate pentru transportul materialelor; poate fi imprevizibil datorită unor servicii poștale care funcționează deficitar; nu poate fi ușor observat; implică cheltuieli inițiale ridicate și eforturi de a gestiona listele de alegători. Creșterea participării la vot este o variabilă discutabilă, care poate fi influențată de mulți factori.
În viziunea noastră, votul prin corespondență ar trebui să fie aplicat în primul rând pentru cetățenii cu domiciliul și reședința (care trebuie definită clar) în străinătate, precum și pentru cei care se află pentru o perioadă de timp în afara țării și doresc să voteze. Este recomandat să existe o consultare reală cu societatea civilă și cu cetățenii din aceste țări, din care să reiasă care ar putea fi problemele cu care s-ar putea confrunta autoritățile și cum ar trebui să arate arhitectura sistemului de vot prin corespondență. Ideal ar fi să există și un proiect pilot, având în vedere că nu a existat nicio experiență similară în România. Singura experiență de vot la distanță a fost votul electronic din 2003, când militarii din mai multe teatre de operațiuni și-au putut exprima opțiunea față de modificarea Constituției prin internet în cadrul unităților militare. Însă această experiență nu este relevantă pentru cazul de față.
Recomandări referitoare la implementarea votului prin corespondență
Organizarea unei campanii eficiente de informare a cetățenilor asupra condițiilor necesare pentru a vota prin corespondență. Acest demers s-ar putea dovedi dificil, având în vedere faptul că instituțiile publice nu dețin prea multe informații despre românii din străinătate, mai ales că puțini dintre ei se înregistrează la ambasade. Astfel, ambasadele trebuie să facă eforturi susținute pentru a identifica comunitățile de români și pentru a comunica cu aceștia.
Asigurarea unor modalități practice și accesibile de înregistrare. Cetățenii ar trebui să solicite să voteze prin corespondență către AEP în scris sau on-line (prin semnătură electronică), iar autoritățile ar trebui să ceară date de identificare și de confirmare a intenției de vota. Nu trebuie solicitate documente legalizate sau orice alt act care poate birocratiza excesiv procesul sau impune bariere. Acest demers se poate dovedi dificil în cazul diasporei românești, care nu este omogenă și include categorii semnificative de cetățeni care evită procedurile birocratice de acest tip. Solicitarea frauduloasă a documentelor de vot trebuie sancționată.
Asigurarea unui mijloc eficient și sigur pentru identificarea și confirmarea identității persoanei care votează. Există mai multe variante de elemente de siguranță: declarații, cărți de alegător, coduri de bare, întrebări de siguranță etc. Pe de altă parte, datele personale trebuie bine separate de vot, pentru a nu se putea lega opțiunea electorală de un anumit alegător
Înființarea unui Birou Electoral pentru votul prin corespondență – și a mai multor birouri electorale în subordine în funcție de numărul estimat al alegătorilor – care să gestioneze votul prin corespondență la nivel central. Biroul va transmite și va primi documentele de votare și va număra voturile, respectiv centraliza rezultatele.
Dificultatea de a asigura secretul votului este un aspect negativ, care se regăsește în orice formă a exprimării opțiunii electorale de la distanță. Întrucât nu există soluții care să combată eficient cumpărarea de voturi sau influențarea alegătorilor, considerăm că trebuie introduse sancțiuni dure în legislație referitoare la mita electorală, influențarea alegătorilor sau fraudarea procesului electoral. Vulnerabilități se regăsesc și la nivelul transportului materialelor electorale, precum și la nivelul birourilor electorale care gestionează voturile. În acest context trebuie asigurată posibilitatea unui număr cât mai mare de persoane de a monitoriza alegerile, precum și sesiuni de pregătire a membrilor birourilor electorale, inclusiv pe teme precum integritatea în cadrul proceselor electorale. Legislația trebuie modificată pentru a permite partidelor politice și candidaților independenți să observe procesul electoral[5], în special distribuirea materialelor și activitatea birourilor electorale care gestionează corespondența[6]
Includerea de reglementări foarte clare pentru anularea buletinelor de vot și pentru renumărarea acestora în caz de contestație. De asemenea, trebuie să existe specificații foarte clare legate de soluționarea contestațiilor și potențialelor fraude electorale
Votul multiplu poate fi prevenit prin marcarea în copiile după lista electorală permanentă a celor care au transmis votul prin corespondență sau prin utilizarea unui sistem informatic de verificare în timp real a alegătorilor.
În paralel cu votul prin corespondență trebuie implementat votul în avans în secțiile de votare. În prezent țări precum Finlanda sau Estonia folosesc votul în avans atât în cadrul reprezentanțelor diplomatice, cât și în alte locuri amenajate în acest sens. Considerăm că una dintre măsurile care trebuie luate pentru eficientizarea procesului de votare este prelungirea cu cel puțin 2-3 zile a perioadei de votare.
În paralel, trebuie eficientizate eforturile de organizare a secțiilor de votare din străinătate, inclusiv prin publicarea procedurilor și documentelor care țin de solicitările reprezentanțelor diplomatice ale României. Autoritățile trebuie să înființeze secții de votare la cererea cetățenilor în comunitățile unde numărul acestora este semnificativ.
În concluzie, pe termen mediu adoptarea votului prin corespondență și a votului în avans în secțiile de votare sunt metode alternative votului clasic care pot rezolva problema alegătorilor care își exprimă drepturile electorale în străinătate. Cu toate acestea, trebuie să existe dezbateri publice despre votul electronic prin internet, care pe termen lung se poate dovedi a fi o soluție mult mai eficientă și mai atractivă.
[1] http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_romania-politica-dupa-alegerile-prezidentiale.pdf
[2] http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Opinii_Analiza%20studiului.pdf
[3] Raportul EFOR pe tema votului electronic poate fi consultat aici: http://expertforum.ro/vot-electronic/
[4] Date culese de pe pagina web http://www.idea.int/
[5] Recomandările EFOR pe această temă pot fi consultate aici: http://expertforum.ro/transparenta-alegerilor-nu-este-optionala/
[6] Mai multe detalii în Voting from Abroad The International IDEA Handbook http://www.idea.int/publications/voting_from_abroad/loader.cfm?csmodule=security/getfile&pageid=23636
Pozitia a fost prezentată în cadrul audierii publice Votul electronic sau votul prin corespondență?
Material publicat în cadrul proiectului Comunitatea bunei guvernări: think tank deschis către public finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, Componenta Dezvoltarea Capacității ONG.
