Expert Forum si Freedom House România, cu sprijinul British Embassy Bucharest şi al Comisiei Europene – DG Home Affairs, vor organiza în 24 și 25 august 2015 o dezbatere publică în care vor fi discutate proiectele de lege avansate de Guvern privind achizițiile publice și soluționarea litigiilor.
Dezbaterea „LEGI NOI pentru o piaţă de 15 miliarde euro. ACHIZIŢIILE PUBLICE în România – implementarea noului pachet legislativ european” va avea loc săptămâna viitoare, luni și marți, la Hotelul Novotel din București, sala Lyon, între orele 10-17.
La dezbatere vor participa reprezentanţi ai Guvernului României, ministerelor de Finanţe, Fondurilor Europene, Transporturilor, ai CNSC, ANRMAP, UCVAP (care au făcut parte din grupul de lucru interministerial ce a redactat proiectele), ai Consiliului Concurenței, Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, Agenției Naționale de Integritate, Reprezentanței Comisiei Europene in Romania, ai mediului de afaceri, experţi în achiziţii şi în politici publice, magistraţi şi jurnalişti.