en_US English

VIDEO Planificarea monitorizării alegerilor în timpul pandemiei

Expert Forum (EFOR) organizează o dezbatere despre efectele pandemiei cauzate de COVID-19 asupra activității de monitorizare a alegerilor. Scopul evenimentului este de a face schimb de experiență și de bune practici cu privire la modul de organizare a campaniilor de observare și de a înțelege mai bine cum s-a desfășurat procesul în țări unde au avut loc alegeri. EFOR a invitat organizații ale societății civile, experți electorali, organizații și platforme internaționale care au ca obiect observarea alegerilor și apărarea drepturilor omului. 

Evenimentul va avea loc pe 20 iulie, începând cu ora 15:00 (ora Bucureștiului). Discuția va fi organizată online, în engleză și transmisă pe pagina noastră de Facebook.

Dezbaterea va include prezentări ale unor organizații din țările în care alegerile au fost / vor fi organizate în 2020 sau care au monitorizat situația cu privire la impactul COVID-19 asupra proceselor electorale. Până în prezent, au fost confirmați vorbitori din partea următoarelor organizații:

  • Fernanda Buril – Senior research officer, Center for Applied Research and Learning, International Foundation for Electoral Systems (IFES)
  • Michael Lidauer – Election observer, Wahlbeobachtung.org (Election-Watch.EU) (Austria)
  • Vujo Ilić – Policy and Research Advisor, Centar za istraživanje, transparentnost i odgovornost / Center for Research, Transparency and Accountability (CRTA) (Serbia)
  • Zofia Lutkiewicz – Vice President, Fundacja Odpowiedzialna Polityka / Political Accountability Foundation (Polonia)
  • Zlatko Dimitrioski, Analyst, Citizens Association MOST (Macedonia de Nord)

 Pentru a participa și a primi detalii suplimentare, vă rugăm să completați formularul următor

EFOR este un think tank cu sediul în București, una dintre cele mai importante organizații în domeniul observării alegerilor din România, cu experiență regională vastă, membru al coaliției FiecareVot. Mai multe informații despre activitatea noastră pot fi citite pe www.expertforum.ro.

Contact:

Septimius Parvu, Expert electoral, EFOR – [email protected]

 


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.