Ce este clientelism politic și costurile în guvernarea de tip bazar.

Ne-am concentrat cu precădere asupra unei dimensiuni foarte importante a sectorului public: transferurile de fonduri pentru dezvoltare locală, care sunt principala sursă de investiţii în infrastructura publică la nivel sub-naţional în Moldova, ca peste tot în Europa; pe alocuri facem referire şi la problema întreprinderilor publice (State Owned Enterprises), unde apar fenomene de nepotism în angajări sau sifonare de resurse publice prin contracte preferenţiale; în fine, ne referim în extenso la problema achiziţiilor publice (public procurement), o tematică orizontală care interesează ambele domenii menţionate.

Din păcate, nivelul local cooperează adesea cu entuziasm la vandalizare – dar nici n-ar avea cum să facă altfel. Primarii sunt fiinţe raţionale care răspund la stimulente. Or, ce vedem în realitate este că: (a) cel bine conectat politic sau iresponsabil, care promite bani pe care nu-i are, porneşte trei proiecte şi nu termină niciunul, ca să poată cere suplimentări, e premiat la final de an când face gălăgie să i se dea ajutor de urgenţă; pe când (b) cel chibzuit e luat de prost, se pune rău cu lumea, iar uneori i se confiscă şi banii puşi deoparte din surse proprii.

Planul B, adică al bunei guvernări, n-are nici o şansă în asemenea condiţii, indiferent cât de mult ne presează cu el partenerii externi de dezvoltare. Poţi să fii cel mai onest ales local, cu diplomă în management la Harvard: după un an sau doi, eşti silit să te adaptezi la jocul clientelar al bugetelor-bazar, singurul posibil în condiţii de politizare extremă, imprevizibilitate şi negociere pe sub masă a împărţelii. Îl practici sau zbori, alungat chiar de votanţi şi blamat pe la spate de angajaţii tăi.

Această contraselecţie implacabilă ne întoarce treptat la modelul de administraţie al anilor ’70-’80, fie că e vorba de stagnarea şi corupţia brejnevistă din fosta URSS, fie că e vorba de regimul balcanizat de clanuri familiale al lui Nicolae Ceauşescu în România. Acele regimuri se bazau nu pe vreo ideologie sau doctrină de management, ci pe legături personale şi corupţie sistemică, cu discrepanţă maximă între norma scrisă şi realitate.

Şi de ce e asta o problemă? În fond, cineva s-ar putea în mod onest de ce face atâta agitaţie în jurul clientelismului, dacă el face lucrurile să meargă înainte? Până la urmă asta e politica peste tot în lume: cine e deasupra, are de câştigat. Acum sunt ai noştri la putere, luăm caimacul; data viitoare o să fiţi voi în vârf şi o să faceţi la fel. Pe total ţară resursele sunt tot aceleaşi, doar că sunt dirijate către primării sau firme mai “descurcăreţe”, care ştiu să dea din coate. Asta-i viaţa, comunităţile care vor să progreseze trebuie să se orienteze şi ale către administratori mai şmecheri.

Raportul de faţă are menirea să răspundă exact la această întrebare: ce este în neregulă cu clientelismul în sectorul public. Ceea ce argumentăm în următoarele secţiuni este că guvernarea de tip bazar nu e doar o alocare neutră de resurse în avantajul unora mai buni de gură (să zicem, „mai buni politicieni“), ci e una care erodează stocul total de resurse publice, prin descurajarea celor buni: motivaţia se mută dinspre reforme către lupta haotică de redistribuire, iar timpul şi energia unui primar deştept se vor consuma în lobby şi rent-seeking. În final, toată societatea sărăceşte, cum ştim din anii ’80, chiar dacă unii favorizaţi pe moment pot arăta votanţilor ici şi colo câte un mic proiect, o bucată de drum, etc.

Sistemul de tip european al bunei guvernări crează stabilitate şi certitudine; acesta de care vorbim aici dă incertitudine şi orizont de timp scurt pentru programarea şi derularea oricărei investiţii. Primul sistem maximizează valoarea banilor, pentru că ei pot fi planificaţi din timp şi cheltuiţi cu chibzuială. Al doilea sistem reduce valoarea aceleiaşi sume de bani, din motive evidente:

1. Banii obţinuţi prin lobby vin când nu te aştepţi şi trebuie cheltuiţi repede, altfel îi pierzi din alocare şi nu ştii dacă-i mai vezi anul următor. Orice angrosist ştie că preţurile pentru produse şi servicii sunt mai mari atunci când le cumperi în ultima clipă, presat de timp. De exemplu, atunci când primăria primeşte fondurile în decembrie şi le aruncă pe fereastră pentru te miri ce, doar ca să nu-i dea îndărăt la bugetul de stat.
2. In al doilea rând, firmele contractoare care lucrează cu primăria sau compania de stat vor scumpi automat bunurile şi serviciile, încorporând în ele o primă de risc, cu atât mai mare cu cât alocările sunt mai discreţionare şi imprevizibile. Incertitudinea de tip bazar are un cost în bani.
3. În al treilea rând, dacă bugetul naţional face alocări de tip bazar, atunci primarii şi managerii de companii sunt atraşi în acest joc “soft”; va continua să scadă interesul lor pentru fondurile externe, atâtea câte sunt, prin proiecte mai dificil de realizat şi mai uşor de verificat (după cum vedem că se şi întâmplă în România).
4. În al patrulea rând, dacă an după an alocarea de fonduri îi premiază pe cei şmecheri şi bine conectaţi politic, nu pe cei care fac proiectele cele mai bune tehnic, lumea va învăţa şi se va adapta regulilor de joc: pe plan local nu va mai investi nimeni în capacitate de a scrie şi derula proiecte bune, ci în mecanisme de lobby. Oamenii nu sunt iraţionali să investească în ceva care nu le aduce nici un avantaj.

Cu alte cuvinte, în jurul administraţiei publice se va produce o contraselecţie: mai puţini experţi, mai mulţi şmecheri şi intermediari, plus funcţionari blazaţi şi obedienţi, care semnează orice le spune şeful. Se crează reţele stabile politico-economice, cu firme care câştigă permanent grosul licitaţiilor, deşi n-au ofertele cele mai bune iar uneori nici capacitatea de a livra, aşa cum s-a văzut de multe ori în realitate.

Şi ce e cel mai important pentru noi cetăţenii, ca rezultat al tuturor acestor efecte, este că aceeaşi sumă din fondurile publice ajunge să aibă valori diferite, în funcţie de intensitatea clientelismului în sistemul de alocare. In plus, face o contraselecţie severă pe termen lung, descurajând profesionalismul în instituţii şi firme publice şi private.

Pe scurt:

• Guvernarea şi bugetele de tip bazar scumpesc bunurile şi serviciile publice;
• Bani cu orizont de timp scurt şi afectaţi de incertitudinea alocării sunt folosiţi prost, cu eficienţă scăzută sau pe priorităţi ad-hoc;
• Bugetarea-bazar descurajează inovaţia şi investiţia în expertiză reală, pe termen lung; este oportunistă şi favorizează tranzacţiile spot;
• Atâta vreme cât regulile jocului încurajează bugetele-bazar, interesul actorilor publici pentru absorbţia de fonduri de la partenerii externi, mai dificile şi mai transparente, va fi mică, în ciuda declaraţiilor oficiale că aceastea reprezintă o prioritate;
• Doar regulile stabile şi transparente, ce permit prioritizări reale şi planificare multi-anuală, sporesc valoarea resurselor publice consumate;
• Buna guvernare şi inovarea vor apărea doar dacă schimbăm sistemul de stimulente pentru aleşii locali, adică dacă schimbăm regula jocului şi renunţăm la guvernarea de tip bazar.

În acest clip video de 10 min găsiţi mai multe argumente şi detalii despre costurile clientelismului în administraţia locală, argumentare construită pe exemple româneşti, dar valabilă în general în regiune