Din 2011 și până în 2015, timp în care raionul Călărași a fost condus de Ilie Rău, „Asicon”, firma în care acesta deține pachetul majoritar de acțiuni (71% – n.r.), a câștigat 49 de licitații publice organizate de Consiliul raional (CR), direcțiile raionale și câteva primării din raion. Contractele încheiate cu autoritățile locale din Călărași i-au adus companiei venituri totale de 15 milioane de lei. „Asicon” este lider în Călărași la capitolul licitații publice câștigate în timpul mandatului lui Rău.
Ultimele contracte dintre CR Călărași și „Asicon” au fost semnate la două zile după alegerile locale din acest an, pe 16 iunie, când Ilie Rău se mai afla la conducerea raionului, rezultatele alegerilor nefiind încă validate, iar noul președinte de raion încă nu era ales.