Portalul www.anticoruptie.md a publicat un articol în care semnalează anumite indicii privind clientelism politic cu privire la funcționarea fondului:
Alocări majoritare către primari ai Partidului Democrat
Migrația unor primari care au primit finanțare
Câteva dintre firmele de audit care efectuează studii pentru dosarele depuse de autoritățile contractante au legături cu instituțiile care gestionează Fondul – Ministerul Economiei, Agenția pentru Eficiență Energetică, managementul Fondului
Curtea de Conturi a punctat un monopol al unor astfel de companii, dar și achiziții pentru execuție mărite cu până la 27% față de valoarea inițială
O companie care execută lucrări care aparțin unui membru al Parlamentului, membru în PD
De asemenea, Fondul are probleme și legate de gestionare:
Au fost utilizați mai puțin de jumătate din banii disponibili
Există 259 de primării care au depus proiecte și nu au luat niciun ban, iar altele au până la trei proiecte
Costurile pentru studiile de audit sunt mari
Alocările pot fi făcute pentru investiții care nu sunt fezabile, cum ar fi școli din localități unde nu mai sunt elevi
Iată câteva dintre motivele pentru fondul poate fi considerat clientelar:
- Fondat în vara anului 2012 pentru a asigura eficientizarea cheltuielilor energetice, prin finanțarea unor proiecte locale de reducere a consumului de energie și de utilizare a energiei regenerabile, Fondul de Eficiență Energetică (FEE) a aprobat în ultimii trei ani finanțări în valoare de aproape jumătate de miliard de lei pentru izolarea termică, schimbarea geamurilor și a ușilor și pentru instalarea iluminatului public în diferite localități ale republicii. Cei mai mulți din acești bani au fost oferiți localităților conduse de primari democrați. FEE se subordonează Ministerului Economiei, condus de exponenți ai aceluiași partid. Politizarea Fondului nu este însă singura problemă, afirmă mai mulți aleși locali. O bună parte din companiile autorizate pentru efectuarea auditului energetic, fără de care nu poți obține finanțare de la FEE, sunt interconectate sau afiliate unor angajați din cadrul Fondului sau din instituții subordonate Ministerului Economiei. Veniturile din audit obținute de aceste firme se ridică la câteva sute de mii de lei pe lună, spun ceilalți auditori care se plâng de concurență neloială. Administrator al Fondului, timp de trei ani, a fost un agent economic care astăzi administrează afacerile fostului ministru al Economiei, Valeriu Lazăr. Firma era salarizată cu circa 145 de mii de lei pe lună.
- Apelurile 1 și 3 se referă la izolarea termică a clădirilor, iar Apelul 5 oferă finanțare pentru iluminatul public. Fondul acoperă în proporție de 70-80 la sută cheltuielile de executare a lucrărilor, restul banilor reprezintă contribuția autorității contractante.
- Am analizat cele 165 de proiecte de finanțare acceptate de FEE pentru autoritățile locale sub aspectul apartenenței politice a primăriilor care au aplicat. Astfel, în 67 de cazuri (40,6 %), banii pentru proiecte de eficiență energetică au ajuns în localități conduse de primari democrați, iar în șase cazuri, primarii care au obținut proiecte de la FEE au aderat peste un timp la Partidul Democrat.În cazul celui de-al cincilea Apel, pentru modernizarea sistemului de iluminat public, situația este și mai gravă. Din 13 proiecte aprobate de FEE, în opt cazuri este vorba despre primării conduse de reprezentanți ai Partidului Democrat, iar în cazul satelor Chioselia Mare și Frumușica din raionul Cahul, primărița Svetlana Cealicu, deși a candidat din partea PLDM, i-a susținut la începutul acestui an pe deputații liberal-democrați care au format noua majoritate parlamentară și au votat Guvernul Filip.
- „Noi de trei ori am aplicat la Fond pentru a obține finanțare pentru izolarea termică a școlii de muzică din localitate, unica din regiunea de sud a republicii, și de fiecare dată am fost respinși”, se plânge Tatiana Badan, primarul satului Selemet, raionul Cimișlia, tot ea președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Pentru pregătirea documentelor de aplicare, primăria a cheltuit peste 70 de mii de lei. „Cu acești bani am fi putut începe să schimbăm geamurile școlii. Nu e convenabil să aplici la acest Fond pentru că nu există transparență în modul de administrare. Ar fi logic să se aloce bani pentru proiectele unde există durabilitate, dar nu pentru instituții care în scurt timp vor fi închise. Mulți primari mi s-au plâns că FEE este politizat, iar procesul de aplicare foarte complicat”, a mai precizat Badan.
- Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) a autorizat 42 de companii pentru a efectua audituri energetice pentru proiectele depuse la FEE. Mai multe dintre aceste companii au aceiași fondatori, aceeași adresă sau au legături cu persoane apropiate Fondului sau Ministerului Economiei. Un sfert din companiile de audit autorizate au fost create în preajma deschiderii Fondului sau la scurt timp după aceasta.
- Potrivit unui raport al Curții de Conturi cu privire la auditul performanţei FEE, efectuat în 2014, 50,6 % din rapoartele de audit energetic pentru Apelul 1 au fost elaborate de trei companii: Novaenerg SRL, Dumit-Grup SRL și Diolum SRL. Auditurile conțineau aceleași greșeli. „În consecință, datele din rapoartele de audit energetic nu au putut fi utilizate de FEE la stabilirea măsurii în care obiectivele proiectului corespund priorităților de eficiență energetică”, se arată în document.
- Auditorii Curții de Conturi au constatat mai multe nereguli și în procesul de contractare a companiilor care execută proiectele de eficiență energetică. Fie că nu au fost respectate condițiile de organizare a licitațiilor, fie caietele de sarcini nu au fost coordonate cu FEE, în multe cazuri companiile contractate au solicitat să semneze acorduri adiționale de majorare. Potrivit contractelor de grant, în cazul în care nu sunt respectate prevederile din caietul de sarcini sau acesta nu este coordonat cu FEE, Fondul poate refuza debursarea banilor.