Cea mai mare parte din datele ilustrate anterior nu sunt dificil de identificat. Evident, pentru investigații complexe avem nevoie de instrumente mai elaborate și acces la date ascunse. Dar scopul acestui ghid este de a dezvălui date accesibile, publice, care pot fi puse cap la cap și care pot ilustra vulnerabilități sau tipare cu potențial de ilegalitate. Astfel, această secțiune este ca o carte de bucate, care vă arată pas cu pas cum să folosiți datele și software-urile relevante.
Cea mai simplă cale de a analiza datele este într-un software de calcul tabelar. Cel mai la îndemână este Excel, însă puteți folosi și Open Office sau Libre Office . Alternativ, puteți folosi Google Spreadsheets.
În cele ce urmează vă vom arăta câțiva pași esențiali pentru a utiliza datele. Ca exemplu am folosit un export cu date din SICAP, achiziții publice din catalog, pornind de la temenul cheie ‘consultanță’, pentru anul 2018. Dar putem lucra cu orice bază de date din România sau Moldova, aici vedem doar care sunt pașii de utilizare a programului.