Raport de analiză

Drumuri bune pentru Moldova 2. Investiții politice și clientelism electoral

În anul 2018 EFOR și Comunitatea ”WatchDog.MD” au realizat o analiză a programului guvernamental ”Drumuri Bune”. Programul în sumă de aproape 1,6 miliarde de lei moldovenești a fost analizat din perspectiva corelării cu strategiile sectoriale în domeniul infrastructurii și transporturilor, dar și a prezenței elementelor de clientelism politic în modalitatea de repartizare a fondurilor pe regiuni și localități.

Concluziile sunt alarmante:

  • am constatat că programul ”Drumuri Bune” contravine tuturor strategiilor sectoriale, neavând legătură cu obiectivele declarate ale acestora
  • va avea impact negativ puternic asupra calității infrastructurii rutiere
  • va conduce la ratarea obligațiilor asumate în cadrul programelor de finanțare externă.

O altă concluzie a fost că fondurile bugetare au fost utilizate în calitate de ”pomană electorală”, fiind concentrate într-un număr mic de circumscripții uninominale pentru a favoriza candidații puterii la următoarele alegeri. Analiza comparativă între raioane și municipii denotă o concentrare puternică a resurselor financiare: 92% din bani au ajuns în 52% din circumscripții. Concentrarea a fost posibilă pe seama neglijării în principal a municipiilor Chișinău și Bălți. În general, finanțare nu au primit sau au primit foarte puțin regiunile (circumscripțiile) și localitățile care erau în mod clar votante cu opoziția de la acea dată (fie de dreapta, fie de stânga).

Ipoteza finală a analizei din 2018 a fost că se va încearca concentrarea puternică a investițiilor publice – în cazul dat, în reparația drumurilor – pentru a spori șansele candidaților Partidului Democrat în anumite circumscripții uninominale. Datorită sistemului electoral mixt, care a fost aplicat la alegerile parlamentare din februarie 2019, era suficient ca un candidat să iasă pe primul loc, fără majoritate absolută, pentru ca acesta să devină deputat. Ipoteza noastră se baza pe discrepanța puternică a alocărilor pe cap de alegător între diferite circumscripții.

După apariția studiului menționat, la finalul anului 2018, primul ministru de atunci (Pavel Filip, PDM) a anunțat că se vor distribui fonduri suplimentare în cadrul programului ”Drumuri Bune”. Decizia a fost luată la nivelul administrației Fondului Rutier Național. Straniu a fost faptul că nu a fost operată nici un fel de modificare a Bugetului de Stat care să acopere cele 350 milioane de lei anunțați drept supliment. La acea etapă nu a fost publicată nici lista localităților și proiectelor care urmau să beneficieze de aceste fonduri.

Abia în aprilie 2019 Guvernul a făcut publică această listă cu localități și proiecte care au primit bani în anul 2018 fără să existe acoperire bugetară. În esență, lucrările au fost executate toamna târziu în 2018 și în iarna 2018-19, adică exact în ajun de alegeri. Datoriile pentru aceste lucrări au fost acoperite din Bugetul de Stat abia în 2019, adică în mare parte deja noua guvernare instalată în iunie. Suma totală a fost de 278,7 mln lei. Astfel, reiese că până la alegeri, s-au cheltuit (mai bine zis contractat și executat) lucrări de reparații a drumurilor în sumă totală de 1,86 miliarde lei.

Continuăm analiza programului Drumuri Bune prin verificarea detaliată a ipotezei emise în raportul de anul trecut: există o cauzalitate clară între volumele de bani alocați în cadrul programului ”Drumuri Bune” și rezultatele electorale ale candidaților puterii de atunci în circumscripții uninominale, dar și pe componenta proporțională a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Descarcă raport [642.99 KB]

 

Descarcă baza de date utilizată pentru analiză – anexa 1 | anexa 2

 

 

 

 

Proiect implementat de Expert Forum și finanțat de Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer.
www.kas.de/rlpsee  Opiniile exprimate în această publicație aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat puncte de vedere ale Fundației Konrad Adenauer, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est.

 


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.