Să ne întoarcem la chestii serioase, acum că s-au terminat alegerile și se-așează lucrurile numai bine pentru furat. Un articol din Capital arată cum compania de drumuri CNADNR vrea să construiască niște drumuri expres cu vreo 14 milioane de lei pe kilometru.
Drumurile expres sunt de fapt niște șosele tip DN care pur și simplu nu trec prin localități. Nu au standard de autostradă, sunt niște DN-uri ca standard de construcție, fără garduri, sunt traversate de iepuri-vaci-biciclete-căruțe mai mult sau mai puțin legal, periculoase ca DNurile, s-ar putea ca lumea să-și construiască din nou case pe lângă drumul expres deci se transformă pe bune în DN care traversează localități etc.
Urmează așa, vă spune Mama Omida: costuri estimate inițial de 5 ori cât autostrada într-o țară civilizată; licitații câștigate mereu de aceiași, semnăm contractele, că n-avem strategie și n-ai cum să bați în cuie șoseaua pe hartă și să le dai bani decât dacă semnezi contractul și după aia ești obligat să le dai buget de la anu’ încolo, că scrie la contract; construcții în 15 ani, că n-avem terenurile; terenurile nu se pot cumpăra că proiectul e prost; proiectul e prost că nu-i verificat de CNADNR, că nu e timp, toți tre’ să zică dacă e okei în nu mai mult de 7 zile, adică nimeni n-are timp să verifice pe teren dacă proiectul e bun; apoi constructorul vine și vede că terenul nu se potrivește cu ce zice proiectul și face modificări, și evident crește costul prin contracte adiționale; cum toată lumea știe că constructorul va face modificări, CNADNR n-are voie să cumpere terenul până nu s-a contractat constructorul și s-a apucat de treabă, că până atunci nu știe nimeni exact pe unde va trece în final drumul, după modificările proiectului, și să nu luăm din greșeală alt teren decât ne trebuie. După care, fiecare metru pătrat de teren din țara asta are câte o poveste, un proprietar necunoscut, o retrocedare cu cântec, un conflict cu vreo autoritate locală care are primar de la alt partid decât ministrul, sau nu se poate trece din proprietatea publică a autorității locale în proprietatea publică a statului că s-a dat prin lege și doar prin lege se poate modifica, sau se descoperă vestigii arheologice de valoare inestimabilă și iar trebuie schimbat proiectul cu dublarea costurilor, și câte și mai câte.
În fine, când în sfârșit se-apucă toată lumea de treabă, MT n-are bani și amână plățile, că sumele totale contractate la un moment dat depășesc de 9 ori bugetul MT (fiecare guvern și-a făcut contractele lui, toți trebuie să le continue pe cele anterioare ca să n-aibă procese, dar le dau mai puțini bani pe muuult mai mult timp) și atunci fiecare contract primește în medie 1/9 din cât are nevoie (în medie, altminteri de fapt fiecare primește cât negociază, prin 2009 Bechtel consuma 90% din bugetul CNADNR); constructorul amână construcția și eventual mută utilajele la alt proiect pe care și-a primit ultima oară banii. Presupunând că la un moment dat se ajunge la sfârșit cu construcția, CNADNR n-are bani de întreținere că dă de 17 ori mai mulți bani pe deszăpezire decât Finlanda, în contracte încheiate de fiecare ministru la sfârșit-de-mandat-început-de-campanie electorală pe următorii 5 ani, ca să n-aibă ăl de după el ce să mai dea la ai lui. Apoi, CNADNR n-are cum să prioritizeze rațional întreținerea că scrie la normativ, „fiecare șosea tre’ cârpită la 3 ani și reasfaltată la 5”, totul inginerește, CSP-style, fără calcul economic în funcție de trafic (cerere). Evident, cum banii sunt limitați, după aia se dau pe negocieri informale și împărțiți s-ajungă măcar un pic la fiecare.
Uite de-aia n-avem autostrăzi și drumuri, na. Ziceți mersi, la CFR e mult mai rău.