EDITORIALUL EVZ. Constituţia Antonescu-Erdogan

Zise Crin: „da, suntem de acord ca orientarea sexuală să fie printre criteriile fundamentale pentru a nu fi discriminat, dar să nu fie interpretată ca ulterior să se ajungă la căsătoriile gay şi adopţii pentru acest cupluri”.

Asta e ca în bancul cu ardeleanul liberal: „io n-am nimic cu nimeni, să fie egalitate, da’ să stea fiecare între ai lui, să nu prind că se amestecă, că dau cu brişca… şi să vorbească toţi română”. Păi aşa constituţie i-ar plăcea şi lui Recep Erdogan, popular nevoie mare în Europa zilele astea. In special dacă PNL-iştii interzic şi pupatul în public; eventual ăia doi care voiau să ia ţiganilor dreptul de a se numi romi.

Remarcabil ce tăcuţi sunt faţă de asemenea ultra-progresisme colegii eurodeputaţii din ALDE, altminteri foarte preocupaţi să nu fi abuzat România cândva vreun terorist islamist. Se aude că cercetări recente arată că electoratul PNL e un pic mai îmbătrânit decât al PSD, deci deriva conservatoare şi joaca lui Crin de-a Viktor Orban are sens. Insă dacă liderii USL sunt realişti, îşi dau seama că multe din şmecheriile lor de uz intern nu vor trece de Comisia de la Veneţia. Sigur, avizul ei nu e obligatoriu, dar e crucial politic, în special pentru acea parte a USL mai puţin inconştientă, care vrea să dreagă punţile cu Europa demolate anul trecut (şi care pare să fie cea din jurul premierului Ponta).

 

citește restul articolului (evz.ro)

Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.