EFOR s-a întâlnit cu Avocatul Poporului referitor la problematica abuzului de ordonanțe de urgență

EFOR, alături de Fundația pentru o Societate Deschisă, Grupul pentru Democraţie Participativă și APADOR CH s-au întâlnit cu dl. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului cu privire la utilizarea abuzivă a ordonanțelor de urgență de către Guvernul României. Recent, ne-am pronunțat împotriva  OUG 45/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României si OUG 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locală.

În cadrul întâlnirii care a avut loc pe 18 septembrie, la sediul Avocatului Poporului, reprezentanții societății civile au ridicat o serie de probleme care țin de funcționarea instituției, dar și de cadrul constituțional precum: sesizarea Curții Constituționale pornind de la lipsa de justificare a urgenței în cazul OUGurilor, răspunsurile generale transmise de către instituție și lipsa de reacție rapidă; de asemenea au existat discuții aplicate referitoare la ordonanțe punctuale.

Comunicatul emis de AVP poate fi citit aici.

 

 


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.