Expert Forum și Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer au plăcerea de a vă invita la conferința Consolidarea Statului de Drept într-un spațiu al schimbării care va avea loc joi, 20 noiembrie 2014, începând cu ora 14 Sala de Conferințe a Facultății de Drept, blvd. Eroilor 9a, Timișoara.
Vom dezbate argumentat despre statul de drept alături de profesioniști cu experiență în reforma justiției:
Lupta împotriva corupției în statul de drept
Livia SAPLACAN, purtător de cuvânt, DNA
Ce face presa în statul de drept
Dan TAPALAGĂ, redactor șef, Hotnews.ro
Statul de drept ca o garanție pentru cetățean
Laura ȘTEFAN, expert anticorupție, Expert Forum
Despre lideri în justiție
Mihai DRĂGOI, trainer, programul Lideri pentru Justiție
Întrucât credem cu tărie în importanța independenței justiției, respectarea drepturilor omului și bună guvernare, vă provocăm la o discuție despre lupta împotriva corupției în statul de drept, care este rolul presei, de ce este statul de drept o garanție pentru cetățean și cum se formează lideri în justiție. Vom pune toate aceste subiecte în contextul unei situații regionale tensionate, în care principiile democratice devin tot mai greu de apărat. Mai mult, vom dezbate despre soluții de consolidare a bunei guvernări într-o Românie încă nematurizată, în care cetățenia activă este mai degrabă excepția, iar cadrul legislativ și instituțional din domeniul justiției și luptei împotriva corupției sunt permanent supuse presiunilor.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să îl contactati pe Septimius Pârvu, Manager de program: [email protected] și 0737.748.667.
Mai multe detalii despre proiect aici.
Evenimentul face parte dintr-o serie de conferințe organizate de Expert Forum și Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer în 6 orașe (Iași, Constanța, Timișoara, Craiova, Cluj-Napoca, București) din țară cu scopul de a crește gradul de conștientizare a importanței pe care o au principiile democrației și ale unui stat de drept pentru societatea românească. Proiect co-finanțat dintr-un grant al Open Society Foundations.