[TUR GHIDAT] Cluj-Napoca. Descoperă toate fețele unui oraș în continuă dezvoltare.

25 Oct 2018 11:00 · Cluj-Napoca, plecare din fața FSPAC (Str. General Traian Moșoiu nr. 71)

 

Expert Forum și Centrul pentru Studiul Democrației vă invită la un tur ghidat al orașului Cluj-Napoca în care vom avea ocazia să descoperim acest pol urban cu toate fețele lui.

Cluj-Napoca este un oraș în continuă devoltare însă care sunt limitele acestei dezvoltări? Cum reușește administrația locală să îmbine dezvoltarea economică și turistică a orașului cu prioritățile cetățenilor? Cum folosește aceasta fondurile europene pentru a acoperi nevoile cetățenilor.

Vom vedea și discuta despre cum gestionează traficul în creștere, protecția mediului înconjurător și dezvoltarea unor metode alternative de deplasare, precum și despre gestionarea resurselor necesare pentru implementarea tuturor proiectelor necesare unui centru urban atât de dinamic.

Turul este gratuit, pe bază de înscriere.

Înscrierea se face aici.

Alături de Centrul pentru Studiul Democrației și cu sprijinul Cluj Guided Tours, vă așteptăm joi, 25 octombrie, de la ora 11.00.

Turul este parte din proiectul Europa MEA|Mobilize|Energize|Active citizens finanțat de către Comisia Europeană prin programul Europe for Citizens.