Expert Forum va lansa raportul de analiză a finanțării partidelor politice pentru anul 2025. Evenimentul va avea loc online, pe 25 mai, începând cu ora 10:00, pe Zoom.
În cadrul evenimentului, EFOR va prezenta principalele concluzii ale analizei rapoartelor de venituri și cheltuieli ale partidelor politice, precum și ale altor date relevante privind finanțarea politică în 2025. Raportul include statistici relevante, o analiză a profilului marilor donatori către partidele politice, tipare identificate și posibile nereguli care ar putea necesita investigații suplimentare, precum și o consolidare a cadrului actual de control a sursei banilor.
Raportul analizează principalele lacune ale legislației privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și ale cadrului instituțional și formulează propuneri concrete de reformă, care vizează creșterea transparenței, mecanisme mai eficiente de control și sancțiuni disuasive. Acestea sunt bazate pe concluziile activităților de monitorizare întreprinse anterior de EFOR și vin ca o necesitate pentru creșterea integrității în cadrul ciclurilor electorale următoare, mai ales dacă ținem cont de provocările apărute în cadrul alegerilor din 2024 și 2025. Considerăm că dezbaterea este utilă și în contextul în care Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat o reformă mai largă, care include și finanțarea politică.
Cu această ocazie, EFOR va lansa și versiunea actualizată pentru anul 2026 a portalului www.banipartide.ro, care reunește informații relevante despre finanțarea politică începând cu anul 2006.
Evenimentul se adresează reprezentanților instituțiilor publice cu rol de control, reprezentanților partidelor politice, experților electorali, jurnaliștilor și cetățenilor interesați. Discuția va fi transmisă public și pe pagina de Facebook EFOR.
Pentru înscrieri, vă rugăm să completați formularul de aici.
Contact: Septimius Pârvu, Coordonator program electoral Expert Forum, septimius.parvu@expertforum.ro

