Prima parte se gaseste aici.
După cum discutam anterior, scopul acestei libertăți este acela de a crea o piață liberă, comună, iar pentru aceasta este necesar ca tratamentul cetățenilor lucrători ai statelor membre UE să fie egal, nediferențiat și, bineînțeles, nediscriminatoriu. Prin urmare, pentru ca statutul egal al lucrătorilor să fie o realitate, anumite condiții trebuie să fie îndeplinite, precum egalitatea de tratament în ceea ce privește angajarea și condițiile de muncă, posibilitatea de exercitare a dreptului de asociere în sindicate, dreptul de a participa la programe de pregătire profesională sau de recalificare ș.a.
Pe cine privește dreptul la libera circulație?
Înainte de a discuta despre dimensiunea libertății de circulație, este important de amintit faptul că anumite drepturi se răsfrâng și asupra membrilor de familie ai lucrătorilor. Noțiunea de membru de familie îi include pe soțul lucrătorului, persoana cu care lucrătorul a contractat un parteneriat (dacă acest parteneriat este recunoscut de legea statului membru gazdă), descendenții direcți ai lucrătorului, soțului sau partenerului de până la 21 de ani sau persoanele care se află în întreținerea lucrătorului, ascendenții lucrătorului, soțului sau partenerului care se află în întreținerea sa [art. 2(2) din 2004/38/CE]. Cu titlu special, de dreptul de intrare și de ședere pe teritoriul statului membru gazdă se bucură și partenerul cu care lucrătorul are o relație durabilă (fără existența unui parteneriat încheiat) și orice alți membri de familie care nu se încadrează în categoriile art. 2(2) și se află în întreținerea lucrătorului sau e membru al gospodăriei acestuia sau se află în întreținerea și îngrijirea lucrătorului pe motive de sănătate.
În ce constă exercitarea dreptului la libera circulație?
Pentru exercitarea efectivă a libertății de circulație sunt necesare și alte drepturi. Primul dintre acestea este acela de a ieși din statul de reședință pe baza unui act de identitate valabil (pașaport, card de identitate), astfel încât ajungerea în statul membru ce urmează a-l găzdui să fie posibilă.
Al doilea drept necesar este de a intra în statul membru în care urmează a fi efectuată munca. Aceste două drepturi trebuie privite împreună. Chiar dacă ține de domeniul evidenței, trebuie să menționez și faptul că drepturile menționate mai sus privesc și posibilitatea de a trece pe teritoriul altor state pentru a putea ajunge la statul membru gazdă.
Ultimul drept despre care vom vorbi este acela de ședere în statul membru gazdă:
1) Oricare cetățean al unui stat membru UE are dreptul de ședere pe o perioadă de maximum 3 luni fără nicio formalitate. Acest drept aparține și membrilor de familie, indiferent de cetățenie, care călătoresc alături de cetățeanul mai sus-amintit.
2) Oricare cetățean al unui stat membru UE are dreptul de ședere pe o perioadă mai mare de 3 luni dacă dispune de suficiente resurse materiale pentru a se îngriji pe sine și pe membrii familiei sale fără intrarea într-un sistem de asistență socială din cadrul statului membru gazdă și sunt asigurați medical complet sau sunt lucrători angajați și remunerați sau desfășoară activități independente sau se află în străinătate pentru studii, sunt asigurați medical și dispun de suficiente resurse pentru a se putea îngriji. De acest drept beneficiază și membrii de familie, dacă îndeplinește oricare dintre condițiile menționate mai sus.
3) Oricare cetățean al unui stat membru UE are dreptul de ședere permanentă dacă a locuit legal în statul membru gazdă timp de minimum 5 ani neîntrerupt. De la termen pot apărea derogări în situații speciale. Acest drept, conform legislației europene, se poate pierde dacă cel ce l-a dobândit anterior, timp de cel puțin 2 ani consecutivi, nu se mai află pe teritoriul statului respectiv. Nu în ultimul rând, aceleași dispoziții sunt aplicabile și membrilor de familie ce au locuit alături de lucrător.
Citeşte aici ultima parte.
Autor: Ioan Borza Dediu