Politicile din sectorul energiei

 Criza energetică din ultimii ani și prețurile mari la energie, dar și riscurile asociate schimbărilor climatice și urgența reducerii emisiilor (legiferată la nivel european și național), ne afectează pe toți, indiferent că locuim în orașe mari sau comune. Ca să reușim în 2050 să avem emisii ”net zero” de gaze cu efect de seră (ținta asumată la nivel european), va fi nevoie de o regândire fundamentală a întregului sistem energetic de azi, punând accentul pe consumul și producția de energie pe cât posibil la cel mai descentralizat nivel. Acest lucru se întâmplă în mod accelerat chiar în anii aceștia. Vestea bună este că vor exista și mulți bani europeni pentru modernizare și creșterea calității serviciilor energetice pentru cetățeni și economie.

 

Există mai multe motive pentru care politica energetică va deveni din ce în ce mai ”locală”. În primul rând, consumul se ”mută” dinspre industria mare consumatoare de energie a secolului 20 spre consumul rezidențial și spre activități economice mult mai diverse, situate aproape de aglomerările urbane. Al doilea, va trebui să irosim cât mai puțină energie, ceea ce înseamnă locuințe și industrie locală eficiente energetic și capabile să-și gestioneze flexibil consumul; iar comunitatea și autoritățile locale știu cel mai bine situația la nivel local și sunt și cei afectați direct de lipsa energiei, calitatea scăzută sau prețurile mari. Al treilea motiv este că energia pe care o vom consuma și, implicit, toate capacitățile energetice și infrastructura pe care le vom construi de acum înainte, vor trebui să fie aproape integral fără emisii. Cu puține excepții (energie nucleară, hidroenergie sau concentrări mari de resurse regenerabile ca eolianul offshore), sursele de energie primară vor fi regenerabile relativ mici și distribuite teritorial, precum energia solară, eoliană sau geotermală, spre deosebire de combustibilii fosili concentrați în anumite zone, în bazine cu resurse de cărbune, gaz, petrol. Toate acestea vor face ca politicile energetice să devină o prioritate pentru autoritățile locale în cu totul alt fel decât până acum. Autoritățile locale, chiar în localități mici și medii, vor avea responsabilități din ce în ce mai mari și pentru încălzirea/răcirea locuințelor, și pentru reducerea emisiilor din transportul local, și pentru eficientizarea consumului non-casnic (școli, spitale, birouri sau viitoarele industrii), și pentru producerea, transportul și distribuția energiei către consumatori. Criza prețurilor la energie de anul trecut accelerează această evoluție în administrația publică; dar în același timp, schimbă în mod fundamental și comportamentul consumatorilor, interesul lor pentru rezolvarea problemelor și așteptările electoratului de la autorități.

 

De unde pornim?

 

Până deunăzi, energia era o preocupare de politică publică doar pentru guvern și pentru orașele mari, unde există sisteme de încălzire centralizată (termoficare) și blocuri care necesită anvelopare termică; în celelalte localități, primăriile aveau cel mult de-a face cu distribuirea ajutoarelor de încălzire în sezonul rece. Chiar și în orașele mai mari, preocuparea reală pentru energie a fost minimă, în cel mai rău caz rezumându-se la încercarea de a scăpa cât mai rapid de responsabilitatea sistemelor de termoficare ineficiente și costisitoare. Din motive istorice (cea mai mare parte a CET-urilor producătoare de energie, cu pierderi uriașe, au fost transferate de la nivel central la începutul anilor 2000 către autoritățile locale pentru a curăța de datorii compania de stat Termoelectrica), cele mai multe primării pur și simplu nu-și permiteau continuarea furnizării de încălzire, cu atât mai puțin modernizarea serviciului. Unele chiar au oferit bani consumatorilor să se debranșeze și să-și cumpere centrale proprii. În condițiile de azi, însă, primăriile vor fi nevoite să-și asume responsabilități noi în domeniul energiei.

 

Preluarea responsabilității pentru politici energetice la nivel local presupune un efort deloc neglijabil. Este nevoie de acțiuni pentru reorganizarea structurilor din primărie pentru a crea și popula cu angajați competenți departamente specializate și până la cartografierea consumului și resurselor de energie și implicarea comunității în producție la nivel local și consum sustenabil. Complexitatea procesului depinde însă de condițiile locale și dimensiunea comunității deservite. O comună de dimensiuni mici va avea mult mai puține responsabilități și competențe decât un municipiu cu sute de mii de locuitori.

 

Procesul de includere a energiei în domeniul de responsabilitate a autorității locale presupune mai multe etape. Acestea nu sunt neapărat consecutive sau complet distincte, unele necesitând reluări și ajustări pe parcurs, în funcție de condițiile locale.

 

1.        Stabilirea rolurilor și responsabilităților

 

Primul pas pentru a construi o politică în domeniul energiei (fie că e vorba de o strategie complexă, într-un oraș mare, sau un plan minimal, într-o localitate mică) este unul de cartografiere a atribuțiilor pe care le au diferitele departamente din primărie și al responsabilităților diferitelor autorități și actori în domeniul energiei pe teritoriul autorității locale. Care sunt resursele energetice consumate de comunitate? Cine face ce?

 

O primărie mare, de exemplu, poate să fie responsabilă cu încălzire centralizată furnizată de o companie care ține de Ministerul Energiei, consumatorii sunt branșați la energie la un operator de distribuție. Există transport public local care necesită combustibil - în anii următori se va pune problema înlocuirii vehiculelor pe motorină cu unele nepoluante, de pildă, electrice. Primăria administrează clădiri publice (școli, spitale) care consumă energie achiziționată din piață. În localitate există clădiri rezidențiale ineficiente energetic și care ar necesita schimbarea sursei de încălzire și/sau anvelopare termică. Există iluminat public, eventual în gestiunea unei companii distincte aflate în subordinea autorității publice locale sau concesionată unui operator privat.

 

În același timp, va exista o suprapunere cu politici și programe la nivel național și european, iar autoritatea locală va trebui să folosească toate aceste resurse pentru a obține cel mai bun rezultat pentru propria localitate. De exemplu, pentru locuințe există programe guvernamentale (de pildă, programele AFM Casa Verde Fotovoltaice sau bani europeni în PNRR sau POR). Sunt, de asemenea, și măsuri, reglementări, legislație la nivel național care vor afecta energia la nivel local - cum ar fi restricțiile privind centralele de apartament. Din 2021, orice clădire nouă ar trebui să aibă consum de energie aproape de zero (net-zero energy buildings, nZEB), adică să aibă performanțe energetice foarte bune, iar energia consumată - încălzire, răcire, ventilație, apă caldă, lumină - să fie aproape integral din resurse regenerabile. Toate acestea necesită adaptarea reglementărilor la nivel local, de exemplu, autorizațiile de construcții.

În organigramă, primăria poate avea diverse departamente, de exemplu, unul care se ocupă cu eficiența energetică în clădiri, altul cu bugetul, altul cu achizițiile publice, un departament specializat pe proiecte cu fonduri europene șamd. În schimb, o primărie de comună care are în componență 2-3 sate, iar UAT are un dispensar și o școală va avea probabil și puține departamente și angajați, și puține resurse proprii, dar și un consum mic de energie în comunitate (încălzirea caselor și a celor 2-3 clădiri publice, lumina din școală, dispensar și primărie etc.).

 

În ambele situații, primarul va trebui să-și asume tema energiei în comunitate, lucru care va fi din ce în ce mai mult cerut și de electorat. Primarul trebuie să numească un responsabil pe subiectul energiei în primărie. În funcție de dimensiunea localității și complexitatea primăriei, persoana respectivă trebuie să-și construiască o echipă cu angajați din diferitele departamente relevante.

 

Responsabilul, împreună cu echipa, va trebui să inventarieze resursele de care dispune primăria și care ar putea fi folosite pentru măsuri în domeniul energiei. Colectarea informațiilor existente chiar în interiorul primăriei e un lucru foarte important, pentru că deseori informația există, dar este foarte fragmentată. Apoi, echipa va trebui să cartografieze diferitele probleme ale comunității în domeniul energiei, autorități și actori relevanți pentru fiecare dintre ele, legislația existentă și să stabilească domeniul de competență pentru o politică publică în domeniul energiei, domeniu care trebuie să fie adecvat situației concrete din fiecare localitate în parte.

 

2.        Implicarea actorilor relevanți

 

Cine consumă energie în comunitate și de unde vine ea? Cu toți actorii implicați pe întregul lanț (producție, transport, consum, inclusiv autoritățile care reglementează diferite segmente) trebuie începută o discuție preliminară, care va contribui inclusiv la cartografierea începută la primul punct în interiorul primăriei.

 

Actorii din comunitate (afara primăriei) care trebuie consultați sunt cetățenii / gospodăriile, consumatorii non-casnici (companii, instituții publice șamd), operatorii de rețele de distribuție de energie electrică, gaz sau încălzire centralizată, producători de energie (dacă sunt locali), ONG-uri (există, de exemplu, ONG-uri care fac proiecte de eficiență energetică pentru diferiți beneficiari), dar și alte autorități publice care au un rol în producerea sau reglementarea energiei consumate la nivel local. În esență, oricine e afectat în vreun fel de producerea sau consumarea energiei în comunitatea respectivă e actor relevant.

 

Discuțiile trebuie structurate pentru a obține cele mai bune informații privind domeniul energiei, dar și pentru a asigura implicarea comunității în elaborarea de soluții. De pildă, dintr-o dezbatere cu consumatorii putem afla care sunt problemele reale: factura la energie sau faptul că e frig pentru că nu sunt izolate clădirile? Mediul de afaceri poate veni și cu soluții: o companie locală poate să-și producă energie pentru propriul consum, dar să poată furniza energie și altor consumatori din zonă, iar unii consumatori, chiar casnici, își pot produce energia în comun (comunități de energie) șamd. Consultarea actorilor implicați este esențială pentru definirea clară a problemei care e de rezolvat și a posibilelor soluții. Astfel, consultarea cu actorii relevanți nu înseamnă neapărat una-două întâlniri formale și publicarea unor proiecte de legi sau stragegii pentru comentarii câteva zile. În domeniul energiei la nivel local există numeroase exemple de implicare a comunității în moduri mult mai active.

 

Studiu de caz: Munchen

 

În Munchen [1] (al treilea oraș ca mărime din Germania, cu o populație de 1.500.000 de locuitori), primăria a ales un district-pilot pentru experimentare a unor soluții pentru tranziția energetică. Primăria a accesat un proiect de cercetare Horizon 2020, angajându-se să investească 20 mil EUR într-un district pentru a reduce emisiile cu 20%. Proiectul a fost administrat de o companie municipală. Cartierul în cauză (populație 30.000, din medii sociale diferite, cu locuințe construite în anii 1960-1970 la standarde scăzute de eficiență energetică) avea potențialul pentru economii substanțiale de energie. Proiectul a constat dintr-o campanie de conștientizare; 25 de ateliere cu 4000 de cetățeni; și comunicare activă pe social media. Un fost centru de fitness a fost transformat într-un punct permanent de informare în care publicul putea discuta cu membrii echipei și putea chiar contribui cu idei și soluții tehnice, având acces la seturi de date și informații detaliate privind profilul energetic, consum, emisii etc., date colectate cu ajutorul proiectului de cercetare și disponibile și într-o aplicație pe telefon (SmartCity). Au fost înființate 8 centre de mobilitate în care se puteau combina soluții de car sharing electrice cu transport public; s-au instalat echipamente de iluminat public care colectau și informații privind calitatea aerului și fluxurile de trafic, accesibile prin aplicație; și s-au renovat la cele mai înalte standarde de eficiență energetică cca 43.000 m2 de clădiri rezidențiale. Disponibilitatea tuturor datelor în aplicația pe mobil, inclusiv a economiilor de energie, a datelor de trafic, de calitatea aerului și emisii, a avut un rol important în conștientizarea publicului și participarea activă, inclusiv cu propuneri concrete de îmbunătățire a unor tehnologii.

 

Studiu de caz: Horst aan des Maas – Kronenberg (Olanda)

 

Consultarea și implicarea activă a publicului și actorilor relevanți nu e neapărat posibilă doar în orașe mari, cu capacitate administrativă puternică; dimpotrivă, comunitățile mici au chiar un avantaj. Kronenberg (450 de locuitori) este un sat în componența unei localități mai mari (42.000 de locuitori) care și-a asumat ținta neutralității climatice până în 2050. În localitate, clădirile sunt încălzite cu centrale pe gaz, iar 15.000 de clădiri trebuie să fie renovate, inclusiv cu schimbarea sursei de încălzire, în următorii 30 de ani. Primăria Horst aan des Maas și-a adoptat un Plan de Tranziție pentru Încălzire, inițiind diverse proiecte împreună cu actorii locali pentru a găsi soluții de înlocuire a gazului cu energia electrică, având în Vedere că potențialul pentru alte resurse regenerabile (energie geotermală) nu putea fi utilizat. În satul Knorenberg, locuitorii au înființat asociația ”EnergieKronenberg” care, cu ajutorul primăriei Horst aan des Maas a făcut un studiu demonstrând că soluția pentru comunitate este energia electrică. Pasul următor a fost identificarea împreună cu municipalitatea a unor soluții pe scară mică, de pildă, pompe de căldură care să asigure încălzirea pentru două-trei case. Primăria ajută cu soluții tehnice și finanțare parțială.

 

3. Unde ne dorim să ajungem?

 

Foarte important, după discuțiile cu actorii relevanți primăria poate să-și stabilească o viziune pentru următorii 20-30 de ani:

  • Cum vrea comunitatea să stea lucrurile în viitor?
  • Care să fie principiile după care să se ghideze dezvoltarea localității?

 

Aici ne putem inspira din țintele din alte documente de politici publice, europene sau naționale: vrem să fim neutri din punct de vedere al emisiilor până în 2050, vrem eficiență energetică, vrem să folosim doar energie regenerabilă în locuințe sau în clădirile publice etc. Din nou, această viziune depinde de condițiile locale (de pildă, de ce resurse avem) și ea trebuie să vină din partea comunității, să fie asumată în mod realist de actorii relevanți, pentru că aceștia vor trebui să contribuie la rândul lor. Este extrem de important să se înceapă construirea unei relații de încredere între autoritatea publică locală și toți acești actori, care sunt principalii afectați, au cunoștințe și resurse și fără cooperarea cărora nu se poate construi o politică energetică eficientă.

 

Odată ce stabilim un consens la nivel local cu privire la unde am vrea să ajungem, pașii următori sunt să vedem cum am putea ajunge acolo, iar ”viziunea” trebuie reanalizată și articulată mai concret după ce se colectează toate datele relevante. În această primă fază e important de stabilit o direcție clară spre care ne îndreptăm, obiectivele cu ținte concrete fiind stabilite la punctul 5.

 

4. Stabilirea profilului energetic al localității

 

Toate politicile publice ar trebui să se bazeze pe date și analize cât mai bune:

  • Cât este consumul de energie, pe tipuri de consumatori, zone din localitate, momente din zi, sezoane?
  • Cum ne așteptăm să evolueze acestea?
  • Ce resurse de energie, mai ales regenerabilă, există pe teritoriul localității?
  • Cum ar putea fi acestea folosite de consumatori, cum ar putea intra în rețelele de transport și distribuție?
  • Cine ar fi dispus să investească în ele?
  • Ce bani există, inclusiv în programe naționale sau bani europeni?
  • Cum va evolua cererea de energie în viitor?
  • Ce politici în domeniul energiei, legislație și reglementări sunt azi sau în pregătire, la nivel național și european?
  • Nu în ultimul rând, ce resurse (umane, financiare) există la nivelul autorității publice locale, acum și în anii următori?

 

Toate acestea necesită colectare de date, foarte puține din aceste date se vor găsi deja în interiorul primăriei. E important de văzut care sunt informațiile lipsă, pentru a colecta aceste date din exterior. O parte din aceste date sunt disponibile la actorii relevanți de la punctul 2; de aceea, consultarea acestora este o necesitate reală și trebuie să fie parte dintr-un proces permanent.

 

Există diferite metode prin care se pot colecta astfel de date. Într-o comunitate mică, informația se poate afla discutând direct cu principalii actori. Într-un oraș mare, se pot face sondaje cu chestionare trimise către principalele categorii de actori, se pot strânge date suplimentare în colaborare cu Institutul Național de Statistică șamd.

 

Studiu de caz: Atlasul energetic, Amsterdam

Figura 1. Harta potențialului solar pe acoperișuri

 

 

 

 

Figura 2. Harta pierderilor rezidențiale de căldură

 

 

 

 

 

 Figura 3. Harta pierderilor de căldură industrial

Figura 4. Harta potențialului de încălzire / răcire

 

 

În sine, colectarea de date poate fi un instrument interactiv de angajare a comunității într-o strategie energetică pentru întreaga comunitate. De exemplu, Amsterdam și-a construit, într-un proiect european, un ”atlas energetic” - un instrument IT prin care se publică toate datele pe care le are primăria, din care se pot prelucra diverse hărți ușor de accesat și de utilizat de diferiți actori interesați. O bună parte din aceste date sunt strânse de primărie cu resurse proprii. De exemplu, harta pierderilor rezidențiale de căldură s-a obținut prin scanarea termică a pierderilor din clădiri prin acoperiș. Harta arată clar care ar fi prioritatea de anvelopare termică a clădirilor. Pentru celelalte, sunt consultați actorii care au astfel de date. Astfel, harta pierderilor de energie termică din procese industriale s-a construit pe baza datelor din mediul de afaceri (companii care pierd energie termică din procese industriale, supermarketuri care pierd căldură din procesele de răcire / frigidere etc.). Suprapunând energia termică reziduală, consumurile de energie din diverse clădiri colectate de la furnizori și rețeaua de termoficare, se poate vedea care ar fi prioritățile de investiții în sistemul centralizat de încălzire / răcire. În ultima hartă, liniile roșii arată rețeaua de distribuție a energiei termice existentă, consumatorii sunt pătratele galbene, furnizorii de energie termică sunt cercuri portocalii. Surse potențiale de căldură reziduală provin din: spitale (cercuri verzi); centre de date (cercuri albastre); supermarketuri (galben), birouri (violet). Colectarea și publicarea datelor în acest fel ajută atât primăria să-și stabilească proiecte prioritare, și actorii să participe la rezolvarea problemelor energetice proprii, dar și ale comunității.

 

5. Stabilirea țintelor pentru o strategie energetică la nivel local

 

Pe scurt, țintele sunt intersecția viziunii cu realitatea: concret, cu cifre, cât am putea rezolva într-un orizont de timp dat. De exemplu, dacă vrem neutralitate climatică, înseamnă eliminarea emisiilor până în 2050, cu o țintă intermediară de reducere cu 30% până în 2030 și 50% până în 2040. Dacă ne propunem eficiență energetică, putem propune ținta reducerii consumului cu 40% în clădiri (la același nivel de confort). Dacă vrem energie regenerabilă în clădiri, putem pune o țintă de 50% din clădiri să își acopere 70% din consum din panouri până în 2030. Un transport fără emisii în localitate se poate traduce cu 50% transport public electric și stimularea transportului cu bicicleta șamd.

 

Foarte important: energia fiind esențială și pentru locuire, și pentru dezvoltarea economică, trebuie ca strategiile de dezvoltare locală pe care le are primăria, planurile de urbanism, transport șamd să fie corelate cu viitoarea strategie energetică a localității. Dacă orașul se dezvoltă cu un nou cartier sau cu un parc industrial, va fi nevoie de energie pentru noii consumatori. Dacă, dimpotrivă, din localitate migrează oamenii și locuințele rămân goale, acest lucru are impact și pe necesarul de energie, și pe planurile de a subvenționa anveloparea caselor.

 

Pe scurt, indiferent cât de mare sau mică e comunitatea, va fi nevoie de o ”strategie” energetică, un plan pentru primărie să știe în ce zonă merită să fie reparată infrastructura, ce consumatori ar avea eventual nevoie de ajutor financiar sau cu reparația casei, ce infrastructură nouă trebuie construită sau autorizată pentru a atrage în localitate o companie care produce un bun consumând energie. Țintele trebuie scrise clar și concis și discutate pe larg cu actorii relevanți: ele vor putea fi definite realist și atinse doar cu cooperarea acestora. Din tabelul de mai jos se poate vedea că astfel de obiective pot fi formulate și la nivelul celor mai mari orașe și municipii, dar și pentru localități de dimensiuni mici, inclusiv comune.

 

 

Metropole

 

 

Amsterdam

Agenda Amsterdam privind durabilitatea 2015

Obiective: -40% GES până în 2025, -75% GES până în  2040; -20% consum de energie pe cap de locuitor; +40.000 locuințe branșate la T; +18 MW energie eoliană; + 151 MW energie solară

Berlin

Protecție integrată energie și climă 2016

Obiective: doar GES (-40% până în 2020, -60% până în 2030, -85% până în 2050

Stockholm

Planul de acțiune pentru energie durabilă actualizat în 2020

-80% GES, -80% consum de energie non-RES, 20% RES

Varșovia

Strategia de dezvoltare, Planul de acțiune pentru energie durabilă actualizate în 2020

-80% GES, -80% consum de energie, 20% RES

Zagreb

Planul de acțiune pentru energie durabilă actualizat în 2020

-21% GES până în 2020, 20% RES

Orașe mari și medii

 

 

Aalborg

Strategia climatică 2030

Fără combustibili fosili până în 2050; 60% energie regenerabilă în 2030, 100% în 2050. Sisteme centralizate încălzire/răcire 90% până în 2030. Reducerea consumului de energie cu 40-50%.

Brașov

Planul de acțiune pentru energie durabilă 2030

-55% GES până în 2030, -80% GES până în 2050

Trieste

Planul de acțiune pentru energie durabilă 2030

-40% GES până în 2030

Botoșani

Planul de acțiune pentru energie durabilă 2030

-40% GES până în 2030, -80% 2050

Localități mici

 

 

Mirano, Italia

Planul de acțiune pentru energie durabilă 2030

-40% GES până în 2030

Moinești

Planul de acțiune pentru energie durabilă 2030

-40% GES până în 2030

 

 

Sursa datelor: Covenant of Mayors

 

6. Stabilirea de priorități

 

Niciodată resursele nu vor fi suficiente pentru tot ce e de făcut; dar aceleași ținte pot fi atinse cu eforturi mai mari sau mai mici. Dacă vrem să reducem consumul de energie cu 20%, am putea anvelopa locuințe sau construi un sistem eficient de încălzire-răcire centralizată; dacă ne punem o țintă de 30% din energia consumată în oraș să fie din surse regenerabile, acest lucru se poate face din panouri pe clădiri (rezidențiale, publice sau comerciale), sau putem folosi energie geotermală într-un sistem de termoficare. Măsurile posibile depind de resursele existente la nivel local.

 

În unele cazuri, există suprapuneri de politici naționale cu politicile locale (de exemplu, panourile pe clădiri); primăria poate oferi o facilitate suplimentară acolo unde nu sunt accesate programele naționale sau europene. Nu toate măsurile pe care le poate lua o primărie presupun bani publici investiți. De exemplu, într-o localitate nu se pot accesa finanțări europene sau nu se pot face investiții din cauza unor autorizații locale greu de obținut, precum certificatele de urbanism și autorizațiile de construcții. În altele, poate că accesul la un anumit tip de infrastructură e problema. Tocmai de aceea, în cartografierea inițială și în implicarea actorilor relevanți trebuie înțelese exact acele ”lipsuri” care blochează evoluția firească a tranziției energetice din ultimii ani și pe care le poate rezolva autoritatea locală cu consum minim de resurse. Pe scurt, trebuie puse pe o listă toate măsurile care ne ajută să obținem rezultatele propuse la punctul 5; măsurat impactul așteptat; cuantificat efortul (bugetar, administrativ, de resurse umane); și stabilite prioritățile.

 

7. Identificarea surselor de finanțare

 

Niciodată în România n-au fost mai mulți bani sub formă de granturi pentru proiecte în energie decât azi: avem bani europeni în PNRR (inclusiv viitorul capitol privind REPowerEU), Fondul de Modernizare, Programele Operaționale Dezvoltare Durabilă și Regional 2021-2027. Mai există fonduri norvegiene și elvețiene pentru proiecte de energie regenerabilă și eficiență energetică. Fondurile disponibile chiar depășesc capacitatea de absorbție. Pe lângă acestea, există și programe naționale, dar și investitori privați, foarte interesați de construcția de noi capacități de producție de energie regenerabilă chiar în condiții de piață, date fiind prețurile mari la energie în ultimii doi ani. Unele primării cu capacitate financiară bună pot atrage și credite bancare. Câtă vreme primăria poate pune pe masă un program cu măsuri coerente, într-un plan cu obiective clare și tangibile, sursele proprii pe care va trebui să le mobilizeze din surse proprii vor fi doar o mică parte din totalul finanțărilor necesare (cofinanțarea cerută de donatori).

 

Sursele de finanțare pentru diferitele măsuri în domeniul energiei pe care le poate lua o autoritate publică locală sunt ilustrate în tabelul de mai jos.

 

 

 

Tarife de la consumatori

Bugetul local

Finanțări nerambursabile

Alte ajutoare de stat

Finanțare privată

Rețele termoficare

Funcționare (salarii, materiale, adaos de apă, etc)

Facturi de încălzire

Subvenții pentru tarife

Transferuri de la guvern







Întreținerea rețelelor

Facturi de încălzire

Subvenții municipale pentru tarife și lucrări de întreținere









Investiții

Facturi de încălzire

Lucrări neeligibile pentru fonduri UE, cofinanțare din fonduri UE/naționale

Buget național (programul Termoficare); programe operaționale UE (POIM 2014-2020, PODD 2021-2027)

Fonduri norvegiene și elvețiene



Posibile investiții private/public-private

Producție de energie pentru termoficare

Funcționare (combustibili, CO2, salarii, materiale, etc.)

Facturi de încălzire

Subvenții pentru tarife

Alte ajutoare de stat de la guvernul central

Bonus de cogenerare; subvenții pentru diverși combustibili (de exemplu, gaz mai ieftin de la Romgaz sau prin reglementarea prețurilor)

Posibile investiții private/public-private



Întreținerea instalațiilor

Facturi de încălzire

Subvenții locale pentru încălzire









Investiții în modernizarea capacităților existente

Facturi de încălzire



Buget național (programul Termoficare)







Investiții în capacități noi, inclusiv centrale de cartier

Facturi de încălzire



UE: Fondul de modernizare, PNRR; Alți donatori (de exemplu, fonduri elvețiene, norvegiene)



Investiții private sau public-private

Reducerea cererii de energie (eficiență energetică în clădiri)

Investiții în izolare și sursă de încălzire

Cofinanțarea proprietarilor

Cofinanțare din granturi locale/economii din reducerea subvenției sistemului de termoficare

Sprijin pentru pregătirea proiectelor de eficiență energetică în clădiri / renovare aprofundată (inclusiv instalații interioare, surse regenerabile)

Fonduri UE (Programul Operațional Regional, Valul modernizării/PNRR)

Programe AFM (eficiență energetică a clădirilor rezidențiale și publice, panouri fotovoltaice etc.)

ESCO împrumuturi

Reducerea sărăciei energetice

 

 

Suplimentare ajutoare pentru consumul de energie

Cofinanțare locală pentru anvelopare locuințe

Finanțare pentru scrierea proiectelor de anvelopare termică (design)

Ajutoare încălzire / consum energie

Scheme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili (financiare și non-financiare)

 

 

Iluminat public

Investiții și întreținere

 

Subvenție locală

Fonduri UE, norvegiene, elvețiene

Programe AFM

Investiții public/private

Transport public

Investiții și întreținere parc vehicule

Bilete de transport

Subvenție locală

Fonduri UE (PNRR), norvegiene, elvețiene pentru vehicule electrice, rețele etc.

 

Investiții public/private

Electrificare transport

Stații de încărcare

 

Subvenție locală

Fonduri UE

Program AFM stații încărcare

Investiții private sau public-private

Cea mai bună utilizare a fondurilor disponibile din diverse surse presupune existența unor structuri instituționale care să permită combinarea surselor publice (europene, naționale și locale) cu cele private (finanțarea din partea beneficiarilor, investiții private, împrumuturi), folosind resursele autorității locale pentru a acoperi costurile care nu pot fi acoperite din alți bani sau să ”pre-finanțeze” costuri care pot fi recuperate ulterior din alte surse.

 

De regulă, chiar și în prezent, primăriile mari, care au servicii de încălzire centralizată, gestionează serviciul prin intermediul unui departament din primărie (gestiune directă), fie printr-o companie în proprietatea primăriei sau privată (gestiune delegată), fie printr-o concesiune unui operator privat, fie achiziționând servicii. Dar fiecare primărie poate construi entități sau companii care să se potrivească cel mai bine tipurilor de servicii energetice pe care dorește să le furnizeze comunității. De pildă, primăria poate înființa o companie sau mai multe care să ofere servicii energetice integrate: furnizare de energie (încălzire / răcire), dar și servicii de management energetic (optimizarea consumurilor beneficiarilor). O primărie ar putea să-și înființeze un departament sau companie care să funcționeze ca un ”birou unic” pentru organizarea proceselor de renovare energetică a clădirilor: sprijină proprietarii clădirilor să-și facă proiectul, asigură un flux rapid al autorizațiilor necesare lucrărilor, poate organiza licitațiile pentru lucrări și pre-finanța costurile de investiții, recuperându-și ulterior banii din fonduri europene și cofinanțarea din partea beneficiarilor, de pildă, printr-o sumă care se plătește în factura pentru întreținere. Entitatea / compania poate contracta credite bancare pentru acoperirea cheltuielilor; sau primăria poate încheia creditul, canalizând apoi finanțarea către această entitate sau companie șamd. Există nenumărate moduri în care se pot construi structuri instituționale adecvate nevoilor comunității, capacității administrative și obiectivelor pe care și le-a asumat autoritatea locală, în așa fel încât să existe mecanisme de responsabilizare clară pentru folosirea fondurilor cu cel mai mic efort birocratic posibil.

 

8. Planificarea activităților

 

Toate măsurile trebuie puse pe un calendar clar, care depinde și de sursele de finanțare, și de capacitatea administrativă a celor responsabili, și de viteza cu care se pot realiza măsurile care au durată mai lungă de punere în aplicare. De exemplu, înlocuirea unei magistrale de transport în sistemul de încălzire centralizată poate dura câțiva ani, de la studii, aprobarea finanțărilor, scrierea caietelor de sarcini, organizarea licitațiilor, contractarea și derularea contractelor de construcție, finalizare, recepție. Acest calendar trebuie să fie echilibrat, ținând cont de capacitatea primăriei de a-l pune în aplicare cu oamenii pe care îi are și banii disponibili.

 

În același timp, trebuie să existe și aici o consultare reală cu actorii relevanți, tocmai pentru a stabili termene realiste și pentru a evita diverse probleme și nemulțumiri în timpul derulării proiectelor. Un proiect de dezvoltare de infrastructură sau înlocuire de conducte poate pune probleme serioase de trafic; renovarea complexă a unei clădiri, de exemplu eficientizarea energetică a unui bloc de locuințe dincolo de anveloparea exterioară (schimbarea conductelor din apartamente) presupune acceptul proprietarilor. Responsabilul de strategia energetică din primărie va trebui să lucreze îndeaproape cu specialiștii din departamentele relevante (achiziții, proiecte europene, buget șamd) și / sau companiilor / entităților înființate în acest scop pentru a asigura calitatea documentelor tehnice, disponibilitatea fluxurilor de bani, capacitatea de scriere a caietelor de sarcini pentru a obține oferte bune, capacitatea de evaluare a ofertelor la licitații, de scriere a contractelor și de monitorizare a lucrărilor șamd. Pentru fiecare măsură trebuie să existe responsabilități clare.

 

În esență, dacă la finalul punctului 7 avem o strategie energetică, punctul 8 reprezintă un plan de acțiuni. Ambele ar trebui aprobate și formal (prin hotărâre de consiliu local), pentru a putea aloca bugete și responsabilități pe termen mediu și lung, dar și pentru a da încredere partenerilor (finanțatori, investitori șamd) că există un plan realizabil și asumat pe termen lung.

 

9. Evaluare și ajustare

 

Cel mai neglijat aspect al tuturor strategiilor din România, odată aprobate, e că nimeni nu urmărește realmente ce se întâmplă cu ele după aprobare, în mod sistematic și cu intenția clară de a le ajusta în caz că apar schimbări în context sau măsurile nu dau rezultatele scontate:

  • Sunt puse în aplicare activitățile din planul de acțiuni sau nu?
  • Cu ce rezultat?
  • Ne apropiem de țintele asumate sau nu?
  • Ne costă mai mult sau mai puțin decât am anticipat?
  • Se putea face ceva mai bine?

 

O astfel de monitorizare ar trebui să fie continuă și să existe o analiză periodică (anuală) a modului în care s-au aplicat în anul respectiv măsurile propuse și incluse în bugetul primăriei. Este esențial ca aceste evaluări să fie făcute, pentru a ajusta strategia și planul de acțiuni pe parcurs; de asemenea, e necesar ca rapoartele de evaluare să fie dezbătute pe larg cu actorii relevanți, tocmai pentru a construi încredere și pentru a corecta ce e de corectat. Ideal, planul de evaluare ar trebui și el adoptat odată cu planul de acțiuni. Astfel de evaluări sunt foarte importante și pentru responsabilizarea tuturor membrilor echipei din primărie care se vor ocupa cu diversele măsuri din planul de acțiuni. Mai mult, pe parcursul aplicării planului de acțiuni se pot identifica și punctele slabe din capacitatea instituțională a primăriei. Dacă vedem că avem o problemă cu scrierea unor caiete de sarcini, a unor contracte sau cu evaluarea ofertelor, acolo trebuie căutați angajați mai competenți sau cooptați mai mulți oameni, eventual din alte departamente.

 

Pentru toate autoritățile publice locale, domeniul energiei va necesita asumarea de responsabilități noi, dar acestea sunt și însoțite de resurse, în special europene, la un nivel fără precedent. Specificul local face ca soluțiile concrete de organizare internă a autorității locale și complexitatea serviciilor publice noi care trebuie asigurate să fie foarte diferite de la caz la caz. În același timp, există diferite canale pe care se pot învăța bunele practici din diverse țări, de pildă Covenant of Mayors, o rețea internațională de autorități publice locale preocupate de atingerea țintelor climatice europene, reducerea emisiilor, eficiență energetică, energie regenerabilă. În 2022, ca răspuns la criza de energie cauzată de războiul din Ucraina, Covenant of Mayors a lansat o inițiativă foarte interesantă pentru a stimula cooperarea autorităților locale în împărtășirea de bune practici pentru economisirea energiei, Citizens Energy Savings Sprint[7]. Au fost astfel colectate exemple de măsuri luate de diferite primării pentru eficientizarea consumurilor energetice, de la economii de energie în clădiri publice sau iluminat public până la izolarea termică a clădirilor, promovarea mobilității electrice, facilitarea apariției de comunități energetice (grupuri de consumatori rezidențiali și non-rezidențiali care își asigură în comun sursa de energie la la nivel local) și campanii de conștientizare a publicului privind beneficiile eficienței energetice sau consiliere cu privire la eficientizarea energetică a propriei gospodării.


[1] Modele diferite de angajare a publicului și actorilor relevanți: https://municipalpower.org/best-practice-guides/guide1/

 

 

Pune o întrebare

Ghid realizat de Expert Forum