Grecia şi lecţia primului război mondial: referendumul absurd şi kakophonia politică

S-a intrat în etapa a halucinaţiilor colective cu situaţia Greciei, aceea în care oamenii încep să reacţioneze mai mult la mituri şi legende decât la realităţi, care de fapt nici nu-i mai interesează prea mult. Ceea ce credeam că este doar poker de salon pentru condiţii mai bune pare să scape de sub control şi să ducă la o situaţie pe care nimeni n-o doreşte şi din care toată lumea are de pierdut, dar care prin jocul împrejurărilor devene inevitabilă: Grexit. La fel s-a întâmplat cu Primul Război Mondial, de la începerea căruia am comemorat anul trecut un secol: un dezastru produs în mare parte neintenţionat, de nişte războinici nepregătiţi şi ezitanţi ale căror agende parţiale s-au aliniat într-un mod fatidic.

 

citește restul articolului (contributors.ro)

Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.