Hidroelectrica: șmenuri, prostie, și ce mai e de făcut acum

Odată cu decizia definitivă a Curții de Apel București, speranțele multor luptători contra băieților deștepți s-au cam dezumflat. Și mai avem de așteptat să se termine încă două alte procese, unul contra deschiderii insolvenței de la bun început, celălalt privind contestații la tabelul creditorilor, adică băieții deștepți vor și reactivarea vechilor contracte, ba mai cer și despăgubiri.

Ca o paranteză, e foarte probabil ca Hidroelectrica sa piardă și aceste procese. Întâi, Hidroelectrica era solvabilă: făcuse un pic de profit în 2011, și orice bancă i-ar fi dat bani în 2012 dacă Hidroelectrica avea o criză temporară de lichidități din cauza secetei. Apoi, insolvența a fost făcută, chipurile, ca să se rezilieze contractele cu băieții deștepți – adică o șmecherie a funcționarilor din spatele lui Hidroelectrica pusă la cale ca să-i tragă pe sfoară partenerii comerciali, nu? Lovitura de teatru cu insolvența, care acum ni se întoarce în freză, a costat mult în 2012: deteriorarea rating-ului altor companii de stat (ex. Transelectrica); băncile creditoare au fost nevoite să-și facă provizioane pentru toate creditele date lui Hidroelectrica; investitorii și creditorii și-au cam pierdut încrederea în companiile de stat din România, ce să mai crezi dacă statul poate face asemenea giumbușlucuri iresponsabile, de azi pe mâine

citește restul articolului (contributors.ro)

Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.