Săriţi, Facebook (sau Google, YouTube, Twitter etc) sunt de fapt corporaţii care fac afaceri profitabile în industria de reclamă, cu un model de business care te face să petreci cât mai mult timp la ei în reţea. Adică “engagement maximization”, în technospeak. Conţinutul se subordonează acestui scop. Oh my God, bătrânii rechini din mass media tradiţionale dau ochii peste cap, e prima oară când aud aşa ceva!
Săriţi, reţelele sociale sunt construite şi operează ca entităţi for-profit, nu “comunităţi” postoderne bazate pe “valori” şi alte lucruri care te ung pe suflet când le citeşti în “corporate vision”, “mission statement” şi alte documente în noua limbă de lemn. Documente adoptate şi în alte industrii, nu doar Big Tech, de consilii directoare cu aer de sinod ecumenic, iar apoi persiflate informal de insideri. Oh my God, analiştii de business sunt în sevraj emoţional!
Săriţi, Big Tech adună date despre clienţi pe care îi agaţă cu servicii gratuite şi atractive, iar apoi folosesc aceste date pentru a face marketing ţintit către aceiaşi clienţi cu reclame plătite. Sau reîmpachetează bazele de date şi le vând unei terţe părţi. Departamentul de Retail marketing e în şoc, e prima oară când se confruntă cu aşa situaţie! Zicala “dacă e gratuit, probabil produsul eşti chiar tu” s-a inventat pesemne ieri, nu acum jumătate de secol.
› citește restul articolului (contributors.ro)