VotCorect: Lansarea raportului final de observare a alegerilor din 9 iunie

Coaliția VotCorect vă invită la evenimentul de lansare a raportului final de observare a alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie. Vom prezenta concluziile și recomandările legate de cadrul legislativ și implementarea acestuia, organizarea votului în secțiile de votare din țară și străinătate, activitatea administrației electorale, campania electorală și finanțarea acesteia și alte etape ale procesului electoral. De asemenea, vom discuta despre nevoia inițierii reformei electorale și elaborării unui Cod Electoral consolidat, precum și despre organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale de la finalul anului. Un raport preliminar de observare a fost lansat pe 10 iunie.

 

Luni, 15 iulie, ora 11
Humanitas Cișmigiu & live online

 

La eveniment sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor implicate în organizarea alegerilor, ai competitorilor electorali, experți și observatori electorali, parlamentari, precum și jurnaliști. Agenda va include prezentarea raportului, intervenții din partea instituțiilor publice și a altor participanți, precum și o sesiune de dezbateri. Concluziile raportului vor fi prezentate de reprezentanții Coaliției VotCorect.

​Vă rugăm să confirmați participarea prin completarea formularului de mai jos. Dezbaterea va fi transmisă live pe paginile Facebook EFOR și VotCorect.

Detalii suplimentare: [email protected], ​​0787.638.315 (​persoană de contact: Septimius Pârvu​)​

 


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.