O lege neconstituţională şi ineptă juridic

În forma actuală, proiectul de lege are majore lacune constituționale și ar trebui să fie invalidat la un eventual control al CCR.

Săptămâna trecută a fost începutul unei largi serii de proteste împotriva ex­ploa­tării de la Roșia Montană, declanșate de transmiterea către parlament, de către guvern, a proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării mi­ne­reurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în Ro­mâ­nia. Glumița premierului Ponta, care a sus­ținut că, deși în calitate de premier, promovează proiectul de lege, dar ca deputat va vota împotrivă, nu a făcut de­cât să inflameze și mai mult spiritele, adăugând la numeroasele critici care pot fi aduse proiectului și enervarea firească generată de ipocrizia și cinismul exhibat fără jenă.

› citește restul articolului (revista22.ro)

Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.