EFOR caută observatori electorali pentru alegerile parlamentare/referendumul din Republica Moldova, care vor avea loc pe 24 februarie. Persoanele care sunt interesate trebuie să aibă drept de vot și să nu fie membri de partid.
Ce trebuie sa faceți?
Vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la septimius.parvu@expertforum.ro până la 25 ianuarie 2018 , prin care:
- să specificați secția unde vreți să fiți acreditat
- menționați dacă ați mai fost observator/observatoare la alte alegeri: unde și ce organizație v-a acreditat
- o scurtă descriere/CV și datele dvs de contact (adresă de e-mail, telefon, localitatea de domiciliu/reședință).
De asemenea, trebuie să ne trimiteți formularul de acreditat completat și o copie a cărții de identitate/pașaportului până pe 28 ianuarie la sediul EFOR – Semilunei nr 7, apt 1, Bucuresti
EFOR va asigura training online și asistență în ziua alegerilor.
Detalii despre procedura de acreditare pot fi găsite pe pagina CEC.
Activitatea este voluntară.
Unde vom acredita?
* secțiile marcate au deja cel puțin un observator. Pentru aceste secții nu mai putem acredita
1/392 | Galaţi | Universitatea „Dunărea de Jos”, str. Domneasca nr. 47 |
1/393 | Timişoara | Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu, str. Cluj nr. 12 |
1/394 | Braşov | Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului nr. 39 |
1/397 | Bacău | Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărăşeşti 158 |
1/398 | Suceava | Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava”, str. Universităţii 13 |
1/399 | Craiova | Universitatea Craiova – Str. Alexandru Ioan Cuza 13, Craiova 20058 |
CODUL DE CONDUITĂ
- Observatorii îşi vor desfăşura activitatea cu strictă imparţialitate, fără a exprima sau manifesta public nicio preferinţă pentru partidele sau formațiunile politice, candidaţii sau programele electorale ale acestora; nu se vor implica în campania electorală şi nu vor afişa însemnele sau sloganurile competitorilor electorali.
- Observatorii îşi vor îndeplini îndatoririle într-o manieră discretă şi nu vor interveni în procesul electoral. Observatorii pot adresa întrebări reprezentanţilor administraţiei electorale şi altor autorităţi şi pot semnala eventualele nereguli, însă nu le este permis să dea instrucţiuni, să modifice deciziile birourilor electorale sau să împiedice buna desfăşurare a procesului electoral.
- Observatorii vor urmări toate aspectele procesului electoral şi vor monitoriza toate etapele zilei alegerilor, inclusiv numărarea voturilor.
- Observatorii îşi vor baza toate concluziile pe observaţii personale, directe, sau pe fapte sau dovezi clare şi convingătoare şi vor transmite în timp util organizaţiilor care i-au acreditat informaţii clare şi corecte.
- Observatorii nu vor comenta procesul electoral în faţa reprezentanţilor mass media în numele organizaţiilor care i-au acreditat.
- Observatorii nu îşi vor asuma riscuri inutile. Siguranţa personală a fiecărui observator este mai importantă decât orice alte consideraţii.
- Observatorii vor respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, legislaţia naţională şi autoritatea membrilor administraţiei electorale.
- Observatorii vor da întotdeauna dovadă de cel mai înalt nivel de discreţie, comportament profesional şi respect faţă de toţi participanţii la procesul electoral, fără discriminare.
- Observatorii vor purta asupra lor documentele de identitate şi ecusonul (acreditarea) şi se vor legitima în faţa membrilor administraţiei electorale sau a altor reprezentanţi ai autorităţilor implicate în organizarea alegerilor, la cererea acestora.
- Observatorii vor participa la instructaj şi vor respecta planul de repartizare în teritoriu şi instrucţiunile primite.
Încălcarea acestor reguli poate duce la retragerea acreditării observatorului.