- Alegerea într-un singur tur a primarilor a permis desemnarea unor primari susținuți de părți reduse ale electoratului, deci cu legitimitate scăzută, și a favorizat primarii aflați în funcție.
- Pragul electoral de 5% a împiedicat intrarea în consilii județene și locale a unor formaţiuni care obţinuseră un număr de voturi egal sau mai mare cu cel necesar obţinerii a două sau trei mandate, calculat împărțind numărul total de voturi valide la numărul de mandate.
- Numărul exagerat de semnături prevăzut de lege pentru depunerea candidaturilor a dus la situaţii aberante, de genul celei în care într-o comună cu 108 locuitori au trebuit depuse 100 de semnături de susţinere. În peste 1300 de circumscripții numărul de semnături necesare depășește 5% din numărul de alegători, procentul depășind 10% în 226 de localități.
Într-un stat democratic, legile sunt schimbate în Parlament. De aceea, organizaţiile semnatare vor iniţia, în perioada imediat următoare, consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare, solicitându-le modificarea de urgenţă a Legii 115/2015 în cele trei puncte enunţate. Alegătorii vor trebui să ştie, la alegerile parlamentare din toamnă, care sunt acele partide care se opun adoptării unor legi cu adevărat democratice și să țină cont de asta, atunci când vor lua decizia de vot.
Legea trebuie modificată ACUM – altfel, peste trei ani, vom constata din nou că e prea târziu. Pentru asta, avem nevoie de o mobilizare exemplară a societăţii civile.
Campania Politică fără Bariere
ActiveWatch
Asociația E-Civis
Asociația Civitas ’99
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația România Vie
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul pentru Studii de Dezvoltare și Cooperare Internațională
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală
Inițiativa România
Asociația AMPER
Centrul pentru Studiul Democrației
România Publică
Grupul pentru Dialog Social
Asociația Secular-Umanistă din România
Centrul pentru Inovare Publică