·

Septembrie cu autonomie și naționalism, lansări grandioase și pelerinaje

Bogdan Diaconu contra UDMR

Atunci când, la nivelul unei țări, orice organizație poate pune în discuție factorii constitutivi ai statului respectiv, asistăm de fapt la sfârșitul statului și la începutul tribalizării. Regula tribală este câștigul celui care dă mai tare: din mâini, din gură, din tot ce poate. UDMR aplică această tehnică, iar rezultatul este că avem o campanie prezidențială în care discutăm despre desființarea statului român!
Oricât ne-am învârti în jurul termenilor, autonomia teritorială pe criterii etnice reprezintă începutul sfârșitului pentru statul român. Care și fără aportul organizațiilor separatiste maghiare trosnea din încheieturi. Dar, ca la slujba de ieșire cu greu a sufletului, UDMR și-a asumat, probabil sub influența nefastă a pastorului Laszlo Tokes și a protectorului acestuia Viktor Orban, rolul de a-i citi României un fel de ultim maslu, ca să se aleagă.

 

Sursa : Facebook

Dragnea a refuzat sa taie o panglica in culorile Tinutului Secuiesc, la inaugurarea unui drum

Vicepremierul Liviu Dragnea a refuzat, joi, să taie o panglică în culorile drapelului sescuiesc, la inaugurarea unui drum județean, care face legătura între localitatea harghiteană Bilbor și drumul național 15, către municipiul Toplița.
Dragnea a spus că a tăiat cu mândrie și bucurie panglica tricoloră, ca oficial și membru al Guvernului României, fiind singura panglică pe care o taie la o investiție finanțată din bani românești, și i-a transmis lui Borboly Csaba să nu se supere, dar nu vrea o încurcătură cu panglicile.

Sursa : Agerpres 11.09.2014

 

Postul de comisar european, pradă electorală pentru Ponta şi Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au transformat negocierile pentru portofoliul de comisar european alocat României într-o dispută din care să câştige electoral la Bucureşti.
Starea de incertitudine care a persitat în mediul politic şi s-a extins în tot spaţiul public a fost întreţinută, deoptrivă, vădit, de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Victor Ponta. Primul, în calitate de reprezentant al României la Bruxelles; al doilea, responsabil pentru nominalizarea viitorului comisar român.

Sursa : Adevarul 11.09.2014

Ponta : lansat pe National Arena

Congresul PSD de la Alba Iulia va formaliza candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale, în timp ce lansarea oficială urmează să aibă loc pe National Arena de ziua premierului – 20 septembrie.
Pesediştii pregătesc un Congres-premieră pentru desemnarea lui Victor Ponta drept prezidenţiabilul PSD, evenimentul urmând să aibă loc la hotel Mercur din Alba Iulia. Noutatea o reprezintă faptul că toate celelalte organizaţii judeţene vor fi conectate prin sistemul de video-conferinţă cu sala Cupola a hotelului din Alba Iulia, ele urmând să anunţe decizia locală în privinţa candidatului. Sistemul, gen Eurovision, va fi pentru prima dată folosit de un partid politic din ţara noastră.

Sursa : Gandul 11.09.2014

Deputații merg în excursie la Putna pe banii Parlamentului

Parlamentarii vor merge, la sfârşitul lunii, într-o excursie de patru zile la Mănăstirea Putna, unde va avea loc evenimentul „Mic Dejun cu Rugăciune”. În total vor fi o sută de participanţi, parlamentari şi invitaţi.
Pentru eveniment, deputaţii cer maşini de la Parlament, două Dacii Logan şi trei microbuze, precum şi asigurarea carburantului. Vor mai avea nevoie de bani de la Camera Deputaţilor şi pentru protocol – transportul invitaţilor, doi interpreţi de limba engleză, mape, pixuri, ecusoane şi diplome de participare. Plus cazarea organizatorilor şi a şoferilor. Tot Camera Deputaţilor va plăti şi 10 afişe.

Sursa : Digi24 10.09.2014

Victor Ponta: Vrem sa unim Moldova de Transilvania prin drumuri

Premierul Victor Ponta a declarat joi, in judetul Vrancea, unde a verificat stadiul lucrarilor la DN2D, ca acesta face parte din proiectul major national prin care se doreste unificarea, prin infrastructura, a Moldovei si Muntenia cu Transilvania.
„E un proiect national sa unim prin infrastructura mai buna, din drumuri, Moldova de Transilvania si Muntenia de Transilvania. Am venit in mod special sa vad acest drum pentru ca stiu ca este un proiect vechi si foarte important care are legatura cu faptul ca vrem sa unim Moldova de Transilvania prin drumuri. Sunt mai multe proiecte importante dar acesta este unul dintre cele mai importante. Practic, de aici din Focsani, Vrancea, pana in Covasna, Brasov si mai departe, acest drum va asigura o legatura importanta si mai ales are rolul de a lega Moldova de Transilvania¬”

Sursa : HotNews.ro, 11.09.2014

Klaus Iohannis: Eu vreau să schimb sistemul, nu să-l îngenunchez

Klaus Iohannis, care este candidatul la Preşedinţie al ACL, a făcut referire, miercuri, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Oradea cu membrii şi simpatizanţii PNL şi PDL din Bihor, la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia a „îngenuncheat sistemul”.
„Am citit cu neplăcută surprindere că un politician din România susţine că a îngenuncheat sistemul. Păi, asta-i foarte rău. Dacă a îngenuncheat sistemul înseamnă că nu a schimbat nimic la el, doar l-a făcut să nu îngenuncheze pe o parte, ci pe altă parte. Şi atunci ce am făcut? Nu am rezolvat nimic! Este unul dintre motivele pentru care eu vreau să schimb sistemul, nu să-l îngenunchez, eu vreau să-l schimb ca să funcţioneze mai bine, dar mai bine pentru oameni. Acest sistem, în special sistemul politic, trebuie să-l schimbăm şi eu vreau să fiu preşedintele României pentru a schimba felul în care se face politică în România”, a spus Klaus Iohannis.

Sursa: Mediafax.ro, 10.09.2014


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.


Posted in .