Ca la fiecare început de an EFOR a lansat raportul său despre evoluţiile recente cele mai semnificative. Anul acesta a fost despre soarta democraţiei în regiune şi în România, plus “bătălia pentru realitate”, adică integritatea spaţiului informaţional sub agresiunea regimurilor de tip autoritar. Am avut ca invitat special pe Anne Applebaum, jurnalistă şi cercetătoare, laureată a premiului Pulitzer. Evenimentul a fost în cooperare cu editura Litera, adică a inclus semnarea pentru cititori a ultimele două apariţii în română, Axa Autocraţilor şi Foametea Roşie.
În ultimele trei decenii, România a trecut prin transformări sociale, economice și politice profunde. Raportul „Trei decenii de societate civilă” analizează tranziția țării de la dictatură totalitară la democrație pluralistă, fie ea și imperfectă. Cu toate acestea, așa cum vedem din evoluțiile recente de la finele lui 2024, progresul nu e garantat și ar putea fi ușor inversat. Raportul urmărește să evalueze rolul societății civile în promovarea acestor schimbări pe termen lung și, mai ales, capacitatea ei de a împiedica România să revină la o formă de autocrație soft. Nu în ultimul rând, formulăm și câteva recomandări inițiale pentru consolidarea societății civile în scopul de a proteja progresul democratic.
Vezi evenimentul live






