Mă numesc Cristina-Mihaela Ciortan și am ales a răspunde la această provocare din mai multe motive. Primul ar fi în semn de respect pentru foștii și actualii mei elevi, apoi pentru că am ocazia să expun o parte din ceea ce însemn eu și, nu în ultimul rând, deoarece asociez Scoala pentru Democrație cu experți.

Sunt în învățământul de stat de aproape 11 ani; nu foarte mult, dar nici puțin timp nu a trecut. În această vreme am predat atât elevilor de ciclu primar, cât și celor de gimnaziu și liceu.

Au fost multe provocări, dar le-am depășit învățând din fiecare câte ceva. Poate pare scenic, dar în centrul activității mele s-a aflat întotdeauna elevul. Îmi amintesc de fiecare generație, chiar și numele elevilor și cred că se întâmplă asta nu neapărat datorită memoriei care încă este de partea mea, ci pentru că fiecare copil a avut o poveste pe care am încercat să o înțeleg. Mesajele foștilor elevi, fie cu ocazia sărbătorilor, fie fără vreun motiv, mă determină să cred că nici ei nu m-au uitat.

Nu am realizat de la început apropierea de sufletele lor, dar timpul a demonstrat-o. În acest sens, atașez o dovadă pe care am primit-o pur întâmplător și care a rămas anonimă și-n momentul în care scriu aceste rânduri, dar mi-a arătat că cei din bănci încă mă au în mintea și-mi place să cred că și în sufletul lor.

Cu elevii mei am făcut întotdeauna cu parteneriat în care am semnat cu sufletul. Eu privind dincolo de omulețul reticent, tăcut, poate stângaci, ori dezinvolt, iar el privind în ochii mei, încercând să-mi arate implicarea lui.

Este un parteneriat încheiat pe termen nedeterminat, nici nu știi când trece timpul.

Am încercat să mă aplec asupra fiecăruia, să mă fac înțeleasă și nu am căutat niciodată să obțin titlul „de cel mai iubit prof’” sau de „cel mai bun”, ori să îmbrățișez ideea că teama impune respectul. Faptul că mi-am tratat meseria cu seriozitate, a spus totul.

Și mai mult, NICIODATĂ nu mi-am propus să-i arăt vreunui elev cât de slab pregătit este și cât de mic în comparație cu alții, iar ei au simți asta din plin.

Nu cred că există o rețetă anume în ceea ce privește apropierea de elevi, este pur și simplu…! E ca o poveste. Povestea lor în povestea mea.

* Cristina Ciortan este profesor la Școala Gimnazială Vața de Jos, Hunedoara.