Consolidarea rețelei de profesori și continuarea programului Let’s talk about YOU(th)! -2021

 

În perioada Februarie-Iunie 2021, am organizat activități în cadrul proiectului „Consolidating the capacity of teachers in Romania and Republic of Moldova in times of crisis” finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST). Am lucrat direct cu profesorii și elevii din România și Republica Moldova, iar activitățile proiectului au urmărit atât să consolideze rețeaua de profesori din Școala pentru Democrație, cât și să continue programul Let`s talk about You(th)!.

 

Consolidarea rețelei de profesori din cadrul Școlii pentru Democrație

Modul în care vor avea loc cursurile în următorul an școlar rămâne incert – chiar dacă ne pregătim pentru un început de an fizic, la școală, nu există garanția că lucrurile vor rămâne la fel și că nu ne vom întoarce la predarea online sau la cursurile hibride. Obiectivul nostru pentru proiect a fost să pregătim profesorii pentru toate aceste scenarii. Am discutat împreună despre lecțiile învățate în ultimul an și am descoperit modalități prin care profesorii pot integra instrumentele pe care le-am folosit online și în cursurile de la școală, sau cele în format hibrid.

 

#Scopul nostru: creșeterea abilităților profesorilor din rețeaua Școala pentru Democrație de a ține cursuri atât online, cât și offline, într-un mod eficient și interactiv pentru elevi. Sprijinim atât elevii, cât și profesorii în creșterea interactivității prin metode alternative de predare, cum ar fi concursurile de vorbire publică online

#Instrumente: ateliere despre diversitate și includere; stat de drept și justiție; instrumente digitale; interactivitatea în clasă.

 

Calendarul activităților:

1. Lansarea chestionarului: ianuarie – februarie 2021

În luna ianuarie am lansat un chestionar (https://forms.gle/Xgj4d2HjAMp4SaHw5) în cadrul comunității de profesori din Școala pentru Democrație. Scopul sondajului a fost de a oferi spațiul necesar profesorilor pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine experiențele lor din ultimul an de școală. Au răspuns 78 de profesori sondajului.

 

 

 

 

 

 

 

2. Ateliere pe temele de interes pentru profesori:  mai – iulie 2021

Pe baza răspunsurilor din cadrul chestionarului am putut să identificăm care sunt nevoile profesorilor și cum putem să răspundem la ele prin întâlniri și ateliere pe teme de interes pentru ei. Am organizat 5 ateliere pe următoarele teme:

  • despre introducere în diversitate împreună cu Cătălina Olteanu, membră în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
  • despre ce înseamnă statul de drept pentru mine împreună cu Lorin-Ovidiua Hagimă și Cristiana Beclea, experți în cadrul Ministerului de Justiție
  • despre ce am învățat în școala online împreună cu Florin Ghindă, fondator RomaniaPozitiva
  • despre cum facilităm interactivitatea și culegem feedback de la elevi împreună cu Florin Ghindă

3. Lansare analizei despre provocările profesorilor din ultimul an și despre cum le-au depășit: iulie 2021

Având în vedere atât răspunsurile din cadrul chestionarului, cât și interacțiunile cu profesorii din ultimul an, am lansat o analiză care prezintă atât provocările de care s-au lovit profesorii, cât și soluțiile pe care le-au identificat. Documentul poate fi citit aici:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

 

Continuarea programului Let’s talk about YOU(th)!

Programul Let’s talk about YOU(th)! a pornit în mai 2020 din dorința de susține vocea elevilor și de a îi ajuta să se facă auziți privind probleme importante pentru ei din comunitatea lor. Prin acest proiect EFOR a lucrat direct cu elevii în ateliere interactive online, sesiuni de antrenament online și va desfășura o competiție de discursuri publice.

 

#Scopul nostru: stimularea interesului tinerilor pentru democrație și implicare civică.

#Instrumente: ateliere despre comunitate, fake news, scriere și redactare de discursuri, înțelegerea și aprofundarea unei probleme.

#Tema competiției: “Care este o problemă importantă care te afectează pe tine și pe comunitatea ta?”

 

În cadrul acestor ediții avem alături de noi 68 de elevi coordonați de:

Prof. Camelia Șerban, Liceul Teoretic ”Ioan Cotovu”, Hîrșova, România

Prof. Ovidiu Albert, Colegiul Național Roman-Vodă, Roman, România

Prof. Horațiu Suciu, Colegiul Național Iulia Hașdeu, Lugoj, România

Prof. Aura Eftimie, Liceul Teoretic ,,Grigore Tocilescu”, Mizil, România

Prof. Dan Solcan, Colegiul Național “Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Buzău, România

Prof. Viorel Bolduma, IP Centrul de Excelență în Construcții, Chișinău, Republica Moldova

Prof. Natalia Sîncu, IP Gimnaziul nr. 2 , Drochia, Republica Moldova

Elevii participanți au fost împărțiți în echipe mixte, având posibilitatea să cunoască tineri din alte comunități. În cadrul echipelor ei s-au ajutat reciproc cu sfaturi și feedback, iar în final fiecare participant s-a filmat prezentând discursului lui/ei.

 

Calendarul activităților:

1. Training pentru profesorii coordonatori – Februarie 2021

Profesorii coordonatori din Hirsova, Roman, Lugoj, Mizil, Buzau, Chisinau si Drochia au participat în cadrul unui training despre metodologia competiției și valorile programului.

2. Training pentru coordonatorii de echipă – Martie 2021

Echipele au fost coordonate de 12 elevi, foști participanți ai programului LTY. Ei au participat la un training de coordonat și au avut oportunitatea de a-și dezvolta aptitudini de management de proiect, management de echipă, leadership, etc.

 3. Lansarea competiției & atelierele introductive – Martie 2021

Cum ajutăm tinerii să-și facă vocea auzită? Oferindu-le informațiile și abilitățile necesare pentru a-și exprima clar, logic și argumentat opiniile! În cadrul atelierelor interactive lucrăm direct cu elevii și facilităm învățarea într-un mod practic a rolului pe care fiecare dintre noi îl are în comunitate.

#AteliereIntroductive au avut rolul de a ajuta elevii să:

💡 să descopere ce înseamnă o comunitate, cum ne raportăm la ea și cum o putem analiza

💡să aprofundeze înțelegerea problemei și cum să se documenteze din surse sigure

💡 să deprindă noțiuni de organizare și susținere a unui discurs public

 

 

 

 

 

 

 

 

4. Antrenamente în echipe pentru pregătirea discursurilor – Aprilie 2021

În luna aprilie am susținut peste 20 de antrenamente de cel puțin o oră fiecare, în cadrul cărora echipele au primit feedback din partea coordonatorilor de echipă și a cel puțin unui reprezentant Expert Forum. Sesiunile de antrenamente au constat atât în sugestii directe de îmbunătățiri ale discursurilor dar și oferirea unor explicații și sugestii despre problemele identificate de participanți.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5. Jurizarea discursurilor – Aprilie – Mai 2021

Discursurile pregătite de participanți au fost evaluate de un juriu independent. Le suntem recunoscători pentru implicare și feedback. În această ediție, ni s-au alăturat Alina Aflecailor, Green Peace; Stella Utica, BST; Elena Zaharia, Aspire Academy; Maria Florea, BST; Georgiana Ionița, Agenția Împreuna; Veronica Sîrbu, Judecător. Jurații au evaluat discursurile participanților pe baza unui barem și au oferit feedback individual.

6. Evenimentul de închidere a competiție – Mai 2021

În mai ediția a luat sfârșit cu multă bucurie și discursuri memorabile! Toată munca coordonatorilor, profesorilor și elevilor s-a transformat într-o ediție pe care am sărbătorit-o împreună. Cele mai bune discursuri au fost premiate astfel:

  • premiul 1: cameră foto instant Fujifilm InstaX

Premiul 1 a fost câștigat de Mihai Ionuț, Dora Luparu, Adriana Ciobanu, Papara Miruna.

  • premiul 2: boxă portabilă JBL Clip

Premiul 2 a fost câștigat de Ene Oana, Mara Raducan, Serban Eduard Bogdan, Cazacu Roxana, Cretu Alexandra, Medeea Glodeanu, Adam Theodora.

  • premiul 3: căști wireless LumAudio

Premiul 3 a fost câștigat de Caziuc Corina, Dumitrescu Dariana, Spitzer Patrick, Simionescu Smereciu Ana, Lupu Mihai, Dinu Alexia.

  • Mențiune specială: căști wireless LumAudio. Mențiunea a fost câștigată de Vacari Sandu.

De asemenea, juriul a oferit mențiuni speciale pentru cea mai bună argumentare a problemei, cea mai bună prezentare a discursului, cel mai bine documentat discurs, cel mai curajos discurs, cele mai bune soluții, cea mai originală temă, cel mai carismatic discurs.

 

Felicităm toți participanții pentru procesul de învățare și cunoaștere prin care au trecut cu brio și suntem onorați de încrederea pe care ne-au acordat-o! Împreună facem auzită vocea tinerilor!

 

Pentru mai multe detalii despre Let’s talk about You(th)!:

 

 

 

 

Activitățile sunt desfășurate în cadrul proiectului Consolidating the capacity of teachers in Romania and Republic of Moldova in times of crisis, finanțat printr-un grant al Black Sea Trust for Regional Cooperation. Opiniile exprimate în scris sau în publicațiile electronice nu reprezintă în mod necesar poziția Black Sea Trust, a German Marshall Fund sau a partenerilor săi.

Metodologie Concurs de Discursuri Publice – Let’s talk about you(th)!

Competiția de discursuri publice “Let’s talk about you(th)!” este o platformă dedicată tinerilor prin care își fac vocea auzită cu privire la problemele importante pentru ei, într-o societatea dominată de opiniile adulților din jurul lor, inclusiv cu privire la probleme care îi afectează în mod direct. Competiția are la bază dorința noastră de a-i sprijini pe tinerii români cu instrumentele de care ei au nevoie în societatea secolului XXI și de a îi provoca să se uite cu un ochi critic în jurul lor, să își înțeleagă drepturile și îndatoririle civice și să se implice. Elevii au la dispoziție 3 minute pentru a explica o problemă importantă din comunitatea lor, posibile soluții și fac un apel la acțiune pasionat.

Scop

Ne propunem să oferim tinerilor o platformă pentru a discuta deschis și informat despre problemele din comunitate importante lor. Vor avea ocazia să cunoască alți tineri interesați de rezolvarea problemelor, devenind parte dintr-o comunitate de tineri activi, conștientizând rolul valoros pe care îl au. Proiectul îi sprijină să devină cetățeni activi care să contribuie la transformarea comunității.

 

Activități

Structura competiției este formată din 4 etape: Pregătirea Discursurilor; Antrenament; Desfășurarea Competiției; Jurizarea și premierea.

Pregătirea discursurilor:

  • Alcătuirea grupului competiției format din elevi din orașe diferite
  • Prima întâlnire online – introducerea în competiție & să ne cunoaștem mai bine
  • A doua întâlnire online – cum îmi pregătesc discursul?
  • Postarea materialelor ajutătoare
  • Alegerea temei discursului

Antrenament:

  • Scrierea primului draft al discursului
  • Întâlniri de antrenament în echipe împreună cu EFOR/profesorii coordonatori

Desfășurarea competiției presupune postarea online a discursurilor pe grupul comun de Facebook.

Jurizarea și premierea presupune evaluarea discursurilor de către un juriu format membri ai comunităților elevilor, activiști, jurnaliști, persoane care sprijină activitatea tinerilor. După finalizarea jurizării este organizată o întâlnire online între participanți, organizatori și jurați pentru anunțarea câștigătorilor și sesiunea de feedback din partea juraților.

Jurizarea are loc pe baza unui barem pus la dispoziția elevilor de la începutul competiției. Baremul are următoarele criterii de jurizare: Conținutul; Structură și Stil; Prezentare. La final fiecare elev poate să ceară fișa de evaluare elaborată de jurați care conține punctajul acestuia pe fiecare categorie împreună cu un feedback personalizat oferit de jurați privind punctele forte ale discursului și sugestiile pentru îmbunătățire.

 

Rolul profesorului

Rolul profesorului în competiție este acela de coordonator al echipei lui de elevi participanți. Profesorul coordonator se va ocupa de recrutarea elevilor și adăugarea lor în grupul competiției. Pe parcursul competiției ei pot să fie resursă pentru elevi acolo unde elevii le cer ajutorul sau sfatul în timpul pregătirii discursului. Profesorul se va afla în contact cu EFOR pentru a ajuta în comunicarea eficientă între EFOR și elevii participanți. Cel mai important rol al profesorului coordonator este acela de suport moral pe parcursul competiției. Pot exista momente în care elevii se simt descurajați sau nu au încredere în puterile proprii de a finaliza discursul, iar aici intervine profesorul coordonator cu un sfat, o încurajare și susținere.


Principalele reguli

  1. Durata discursului: 3 minute
  2. Juriul va fi independent și extern
  3. Problema să fie importantă pentru participant și pentru comunitatea sa
  4. Evaluarea este unitară – se face pe baza unei fișe de evaluare
  5. Nu contează expertiza elevilor în activități care presupun vorbitul în public

 

Criterii pentru selectarea elevilor:

  • Vârstă: elevi de gimnaziu sau liceu
  • Nivel de experiență: nu este necesar ca elevii să aibă experiență
  • Situația școlară: nu este relevantă
  • Nivel de implicare în competiție: implicarea activă, elevii participanți trebuie să participe la întâlniri și să fie deschiși la competiție

 

Bazat pe experiența avută din organizarea competițiilor precedente, suntem convinși că această experiență este benefică elevilor, ei având libertatea de a aborda, cerceta și discuta despre subiecte importante pentru ei. De asemenea, prin participarea în competiție ei devin parte a unei comunități de tineri activi și implicați, preocupați de probleme similare. Acest tip de comunitate poate să îi susțină și încurajeze în abordarea problemelor și căutarea de soluții.

 

Puteți să vedeți colaje cu discursurile participanților din edițiile trecute pe următoarele subiecte:

 

Implicarea tinerilor în comunitate

 

Educația din România – care este părerea tinerilor?

 

Părerea tinerilor despre bully-ing, anxietate și depresie

 

Apropierea de elevi

Mă numesc Cristina-Mihaela Ciortan și am ales a răspunde la această provocare din mai multe motive. Primul ar fi în semn de respect pentru foștii și actualii mei elevi, apoi pentru că am ocazia să expun o parte din ceea ce însemn eu și, nu în ultimul rând, deoarece asociez Scoala pentru Democrație cu experți.

Sunt în învățământul de stat de aproape 11 ani; nu foarte mult, dar nici puțin timp nu a trecut. În această vreme am predat atât elevilor de ciclu primar, cât și celor de gimnaziu și liceu.

Au fost multe provocări, dar le-am depășit învățând din fiecare câte ceva. Poate pare scenic, dar în centrul activității mele s-a aflat întotdeauna elevul. Îmi amintesc de fiecare generație, chiar și numele elevilor și cred că se întâmplă asta nu neapărat datorită memoriei care încă este de partea mea, ci pentru că fiecare copil a avut o poveste pe care am încercat să o înțeleg. Mesajele foștilor elevi, fie cu ocazia sărbătorilor, fie fără vreun motiv, mă determină să cred că nici ei nu m-au uitat.

Nu am realizat de la început apropierea de sufletele lor, dar timpul a demonstrat-o. În acest sens, atașez o dovadă pe care am primit-o pur întâmplător și care a rămas anonimă și-n momentul în care scriu aceste rânduri, dar mi-a arătat că cei din bănci încă mă au în mintea și-mi place să cred că și în sufletul lor.

Cu elevii mei am făcut întotdeauna cu parteneriat în care am semnat cu sufletul. Eu privind dincolo de omulețul reticent, tăcut, poate stângaci, ori dezinvolt, iar el privind în ochii mei, încercând să-mi arate implicarea lui.

Este un parteneriat încheiat pe termen nedeterminat, nici nu știi când trece timpul.

Am încercat să mă aplec asupra fiecăruia, să mă fac înțeleasă și nu am căutat niciodată să obțin titlul „de cel mai iubit prof’” sau de „cel mai bun”, ori să îmbrățișez ideea că teama impune respectul. Faptul că mi-am tratat meseria cu seriozitate, a spus totul.

Și mai mult, NICIODATĂ nu mi-am propus să-i arăt vreunui elev cât de slab pregătit este și cât de mic în comparație cu alții, iar ei au simți asta din plin.

Nu cred că există o rețetă anume în ceea ce privește apropierea de elevi, este pur și simplu…! E ca o poveste. Povestea lor în povestea mea.

* Cristina Ciortan este profesor la Școala Gimnazială Vața de Jos, Hunedoara.