Știința și penitenciarul, o poveste românească

Povestea savanților din penitenciarele românești este acum cunoscută în toată lumea. Toți se întreabă: cum s-a ajuns la situația în care lucrările științifice apar peste noapte, iar oameni care până în acel moment n-au fost cunoscuți drept autori prolifici își descoperă vocația în penitenciar?

Prevederea legală care permite scurtarea pedepselor dacă persoana condamnată a elaborat lucrări științifice a existat într-o formă ușor modificată în legislația ro­mâ­nească încă din 1969. De-a lungul timpului textul a su­nat așa:

citește restul articolului (revista22.ro)

Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.