Raport de monitorizare

Subvențiile partidelor politice: ianuarie – august 2025

EFOR a analizat subvențiile partidelor politice pentru perioada ianuarie-august 2025. Datele, în format interactiv pot fi consulate la www.banipartide.ro/subventii.

Principalele concluzii:

Venituri în 2025

 

  • În urma alegerilor din 2024, opt partide primesc subvenții, din care 2 (PMP și Forța Dreptei) pentru rezultatele de la locale. Până în luna septembrie, inclusiv, acestea au primit 173 de milioane de lei, iar până la finalul anului ar trebui să ajungă până la 284 de milioane de lei. Din aceste fonduri, 57 de milioane au ajuns până acum la PSD, 34 la AUR și 31 la PNL. USR a primit 22 de milioane lei, SOS 14 milioane, POT 12 milioane, PMP 736 mii, iar Forța Dreptei 659 mii lei.

Venituri partide, ianuarie – septembrie 2025 , www.banipartide.ro/subventii

Cheltuieli partide, ianuarie – august 2025 (stg) / procent cheltuieli partide ianuarie – august (dr), www.banipartide.ro/subventii

  • Din acest total, partidele au cheltuit 174 milioane de lei până în august, din care 92 de milioane, adică aproape 53%, pentru presă și propagandă. Majoritatea banilor vin de la PSD.
  • Se observă o scădere semnificativă a cheltuielilor după aprilie – mai 2025, cu cea mai mică valoare totală în luna iunie (14 mil. lei) și august (11 mil. lei). Cheltuielile sunt similare mai degrabă cu cele din anii neelectorali 2021 sau 2022. În general, partidele cheltuie mai puțini bani vara, mai ales pentru presă și propagandă.

Cheltuieli lunare partide din subvenții, www.banipartide.ro/subventii

 

Trebuie menționat că proiectul de rectificare bugetară nu prevede nicio scădere a valorii subvențiilor pentru partide, deși premierul Ilie Bolojan promisese anterior scăderea acestora, iar acum câteva zile vorbea de o posibilă tăiere de 10% din buget (o reducere oricum anemică). Singura modificare în bugetul AEP, care apare în proiectul publicat pe 29 septembrie este o alocare adițională de 169 de milioane de lei, pentru rambursarea cheltuielilor de la prezidențiale. Având în vedere contextul actual este totuși dezamăgitor faptul că aceste sume nu se reduc – chiar dacă economia financiară nu este foarte mare, este un gest simbolic, care ar întări ideea că partidele sunt dispuse să facă anumite compromisuri.

În același timp este regretabil comportamentul liderilor politici, care refuză să facă publice informații legate de contractele pentru presă și propagandă și au o atitudine beligerantă față de presă, când aceasta pune întrebări legitime. Chiar dacă legea este defectuoasă și nu obligă partidele să publice aceste date din oficiu, nu înseamnă că nu o pot face din proprie inițiativă sau pe baza Legii 544/2001. Cu toate acestea, vedem cu partidele refuză să publice informații legate de beneficiarii fondurilor și încalcă legea constant. Solicităm partidelor politice să fie responsabile și să deschidă aceste informații către societate. Nu credem că ascunderea după clauzele de confidențialitate este binevenită, mai ales când vorbim despre bani publici – iar acest guvern și-a asumat să fie cât mai transparent. Reamintim și că intrarea în vigoare din octombrie a Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică ar trebuie să reprezinte un impuls (și obligație) pentru publicarea acestor informații.

Nu în ultimul rând, reamintim să că partidele au primit conform OUG 143/2024 emise de Guvernul Ciolacu pentru alegerile anulate rambursări și pentru banii din subvenții, ceea ce în mod normal este ilegal. Legea 334/2006 prevede că rambursările se fac doar pentru fondurile private – și are sens, pentru că subvențiile sunt deja bani publici, iar rambursările pentru aceste fonduri ar putea fi văzute ca finanțare dublă. PNL a dat în judecată AEP, care a cerut 14 milioane de lei înapoi în mai 2025 – probabil aceștia nu ar fi trebuit returnați în prima fază –  pentru că nu are de unde să îi plătească. Aceeași tactică a folosit-o și AUR. PSD nu a folosit subvenții, iar USR a returnat 5 milioane de lei.

 

Destinația subvențiilor în primele 8 luni

  • În primele 8 luni, cea mai mare parte a banilor a fost cheltuită pentru presă și propagandă (92 de milioane de lei, 53%), personal (18 mil. de lei, 10%) și investiții in bunuri mobile și imobile (12 milioane de lei, 7%).
Cheltuială ianuarie – august 2025RON% total
Presa si propaganda92.219.02552,79%
Personal18.425.91710,55%
Investitii in bunuri mobile si imobile12.326.3637,06%
Organizarea de activitati cu caracter politic9.322.0175,34%
Chirii si utilitati sedii7.136.6374,09%
Consultanta politica6.750.5043,86%
Sondaje de opinie nationale si locale4.448.1032,55%
Deplasare in tara si in strainatate3.532.7262,02%
Productia si difuzarea de spoturi publicitare3.057.2671,75%
Onorarii avocati, executori si experti2.946.6131,69%
Materiale intretinere si functionare sedii2.641.6541,51%
Telecomunicatii2.274.8621,30%
Consultanta juridica1.996.2521,14%
Transport1.955.3381,12%
Protocol1.129.6030,65%
Cotizatii pentru organizatii politice internationale993.3590,57%
Taxele marcilor inregistrate842.1740,48%
Combustibili si carburanti816.6290,47%
Birotica788.0320,45%
intretinere si reparatii auto656.2230,38%
Prime de asigurare315.8400,18%
Penalitati44.1930,03%
Comisioane bancare43.8870,03%
Taxele de timbru10.7070,01%
Delegatii din strainatate10.2250,01%
Total174.684.153100%

 

  • În general, USR și PSD rămân partidele care au cheltuit cei mai mulți bani pentru personal.

Cheltuieli personal 2021-2025, www.banipartide.ro/subventii

 

  • La capitolul presă și propagandă cel mai mult au cheltuit PSD și PNL.

Cheltuieli presă și propagandă 2021-2025, www.banipartide.ro/subventii

 

Cheltuielile ianuarie – august, pe partide

  • PSD a cheltuit în total 75,8 milioane de lei și a investit cel mai mult, 81% din bani, în contracte pentru presă și propagandă (61,4 mil. lei) și aproape 6% pentru personal (4,4 mil. de lei). Pentru consultanță politică a cheltuit 2,2 mil. de lei (2,8 %), iar pentru sondaje de opinie 2,6 mil. de lei (3,5%). Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.

Cheltuieli 2025 PSD, www.banipartide.ro/subventii

  • AUR a cheltuit 31 milioane de lei: 53% pentru presă și propagandă (16 mil. lei), respectiv încă 1,8 mil. lei (5,9%) pentru producția si difuzarea de spoturi publicitare. În plus, 7,8% au mers la către linia bugetară organizarea de activități cu caracter politic (2,4 mil lei) și 6,5% pentru deplasări în țară si in străinătate (2 mil. lei). Pentru personal partidul a cheltuit 5%, adică 1,6 mil lei. AUR a plătit 1,2 mil. lei pentru investiții imobiliare. Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.


Cheltuieli 2025 AUR, www.banipartide.ro/subventii

  • USR a cheltuit în total 24,7 milioane de lei: 20% din bani pentru presă și propagandă (4,9 mil. lei), 30% pentru personal (7,5 mil. lei) și 8% pentru chirii și utilități sedii (1,7 mil de lei). Pentru onorarii avocați, executori și experți, respectiv telecomunicații, partidul a cheltuit câte 5%, iar pentru consultantă aproape 5% (1,2 mil lei). Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.

Cheltuieli 2025 USR, www.banipartide.ro/subventii

  • PNL a cheltuit în total 28 milioane de lei, din care 10 milioane de lei pentru investiții imobiliare – sediu (36%). Pentru presă și propagandă a alocat o treime din bani – 9,1 mil de lei, iar pentru personal aproape 10% – 2,6 mil de lei. Consultanța politică a reprezentat 6% din cheltuieli – 1,7 mil lei, iar pentru activități politice partidul a cheltuit 712 mii lei. Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.

Cheltuieli 2025 PNL, www.banipartide.ro/subventii

  • SOS România a cheltuit 9,3 milioane de lei, din care 37% pentru activități cu caracter politic – 3,5 mil de lei, 13% (1,2 mil de lei) pentru deplasări și câte 11% pentru transport, chirii și utilități sedii și personal (câte 1 mil. lei). Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii și nu a cheltuit decât 12.500 lei pentru linia bugetară presă și propagandă.

 

Cheltuieli 2025 SOS România, www.banipartide.ro/subventii

 

 

  • PMP a cheltuit 1,1 mil lei, din care 54% pentru personal (619 mii de lei) și 18% pentru chirii și utilități sedii (214 mii lei). Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.

Cheltuieli 2025 PMP, www.banipartide.ro/subventii

 

  • Pro România a cheltuit 1 mil. de lei, din care 52% pentru chirii și utilități (578 mii de lei) și o treime (320 mii lei) pentru personal. Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.

Cheltuieli 2025 Pro România, www.banipartide.ro/subventii

 

  • POT a cheltuit 3,1 mil lei, din care 50% (1,5 mil lei) pentru consultanță politică, 13% pentru Organizarea de activități cu caracter politic (430 mii lei), 8% pentru onorarii (266 mii de lei) și 6% pentru investiții (183 mii lei). Pentru personal partidul a plătit doar 80 mii de lei. Pentru presă și propagandă au cheltuit 46 mii de lei. Restul de fonduri au fost cheltuite pe alte categorii.

Cheltuieli 2025 POT, www.banipartide.ro/subventii

 

  • Forța Dreptei a cheltuit 173 mii de lei, din care 45 % pentru chirii și utilități sedii (78 mii de lei) și 28 % pentru personal (49 mii lei).

 


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.