Pentru a aduce lumină în întreg procesul de achiziții publice, EFOR a inițiat o serie de dezbateri cu experți și instituții publice, care au rol de îndrumare și control cu privire la procesele de achiziții publice.

Vrem să trăim într-o ţară democratică, modernă și normală. Nu putem lăsa asta doar în seama guvernului şi a politicienilor. Trebuie să facem guvernarea mai transparentă şi mai raţională, arătând că înţelegem ce fac ei acolo şi că reacţionăm când greşesc.
Implică-te, contribuie și DONEAZĂ.
Suma reprezentând până la 3.5% din impozitul individual pe venit, datorat statului, poate fi direcționată către o organizație non profit la alegerea ta! Nu te costă nimic! Contribui la eficientizarea cheltuirii banilor publici – deci ai tăi! Prin direcționarea unui procent din impozitul pe venit ne poți ajuta să ne desfășurăm activitatea și să monitorizăm ···
Ce-i PNDL în România a fost programul “Drumuri bune pentru Moldova” pentru guvernul de la Chişinău: puşculiţă electorală în vederea alegerilor din februarie 2019. Ba chiar, manipularea şi targetingul politic al proiectelor finanţate a fost mai sofisticat şi pervers decât în România, însă problema clientelismului sistemic – alocare discreţionară de bani publici de investiţii pentru a cumpăra primari şi voturi – e una generală în Europa de Est, în state membre şi ne-membre UE. O ···
Renaşterea populismului în Europa de Est Proasta guvernare şi manipularea cu fake news în regiune ca strategie a elitelor de pradă Expert Forum a lansat pe 14 martie Raportul anual 2019: Renaşterea populismului în Europa de Est. Proasta guvernare şi manipularea cu fake news în regiune ca strategie a elitelor de pradă (https://expertforum.ro/raport-anual-2019/). La sfârșitul ···
Președintele peruan Oscar Benavides avea o vorbă: Pentru prieteni totul, pentru dușmani legea! Această logică funcționează și astăzi și determină modul în care partidele politice împart resursele publice, asigurându-și în primul rând bunăstarea și abia apoi orientându-se asupra interesului public. Guvernul alocă banii către primării și consilii județene de aceeași culoare politică în proporție mai ···