Căutăm juriști pentru call center la alegeri

În weekend-urile alegerilor (8-10 și 22-24 noiembrie), Expert Forum oferă asistență electorală gratuită printr-un call center prin intermediul căruia răspundem întrebărilor legate de ziua votului și oferim asistență pentru sesizarea neregulilor de către observatori și alegători. Pentru a asigura acest call center cu ocazia alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019 căutăm voluntari! Este de preferat ca ···

Costurile clientelismului în administraţia locală şi companii de stat

RAPORTUL ANUAL EFOR 2018: Guvernarea de tip bazar

Ne-am concentrat cu precădere asupra a două dimensiuni foarte importante ale sectorului public: transferurile de fonduri pentru dezvoltare locală, care sunt principala sursă de investiţii în infrastructura publică la nivel sub-naţional în România şi peste tot în Europa; şi companiile publice (State Owned Enterprises, SOEs). La limită distribuţia de fonduri de investiţii în teritoriu (plus procesul ···

DESTINUL BANILOR NAȚIONALI PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ

Banii și achizițiile 2: unde au ajuns contractele din PNDL?

EFOR continuă cercetarea despre modul în care s-au făcut achizițiile din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Fondurile gestionate prin PNDL sunt destinate dezvoltării de infrastructură locală, cum ar fi drumuri, alimentare cu apă, stații de epurare, canalizare, construcție de baze sportive sau modernizare și construire de clădiri publice. Deși fondurile sunt alocate de la ···

Destinul banilor naționali pentru dezvoltare locală

Banii și achizițiile: unde au ajuns contractele din PNDL?

EFOR a lansat astăzi raportul Banii și achizițiile: unde au ajuns contractele din PNDL care analizează cum se distribuie fondurile (naționale) din Programul Național de Dezvoltare Locală și cum se realizează achizițiile publice la nivel local.  Ne-am uitat peste proiectele din județele Giurgiu, Tulcea, Vâlcea, Dâmbovița și Suceava, precum și contractele încheiate cu consilii județene din Hunedoara, Bacău, Vaslui sau Teleorman și am ···