Consultare publică privind valorile comune în Europa

În cadrul proiectului intitulat “Promovarea valorilor comune în Europa” finanțat prin programul Europe for Citizens al Comisiei Europene, Expert Forum lansează o consultare publică cu scopul de a cunoaște părerea cetățenilor români cu privire la integrarea europeană și valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Consultarea este complet anonimă și este aplicată în rândul cetățenilor din patru ···

Scrisoare deschisă: Societatea civilă din România solicită liderilor europeni să evite escaladarea tensiunilor după Brexit

Patru organizații ale societății civile din România au trimis azi către Președinții Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European o scrisoare prin care solicită un comportament matur din partea tuturor părților, precum și responsabilitate în tratarea efectelor votului din Marea Britanie. Escaladarea discursului și represaliile nu vot conduce decât la încurajarea forțelor extremiste din Europa. ···

Impactul crizei migrației asupra politicilor Uniunii Europene și poziția nefericită a României

România şi criza migraţiei

Gafele şi revenirile oficialilor români în criza refugiaţilor, care au plasat ţara într-o minoritate inconfortabilă, denotă necunoaşterea regulilor şi mecanismelor UE, dupa cum explică experta în politici de migrație Claudia Postelnicescu. Actualul val migraţionist către UE include nu doar refugiaţii de război din Siria, Iraq şi alte zone de conflict, ci şi alte tipuri de migraţie, ···